Se deschide Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții care au promovat în anul 2018! Acțiunea este organizată îndeaproape de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. Evenimentul va avea loc pe data de 19 octombrie 2018, începând cu ora 09:00, la Slobozia, în cadrul Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Și, având în vedere situația în care se află piața muncii, angajatorii care au oferte de locuri de muncă vacante, pentru orice categorie de persoane în căutarea unui serviciu, le pot pune la dispoziție în acest context. În special, cei vizați pentru acest eveniment sunt absolvenții promoției 2018.
Aceștia vor avea sub ochii lor extrem de multe variante din care pot alege, pentru ca ulterior să-și poată face banii singuri. Iar, de acest aspect îi asigură și reprezentații AJOFM Ialomița. ”Reamintim că angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi promoţia 2018 ai unor instituţii de învăţământ, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă egală cu 2250 lei pentru fiecare absolvent încadrat”, și-au început anunțul purtătorii de cuvânt ai agenției. În continuare, aceștia au oferit detalii despre locația în care absolvenții interesați de variantele angajatorilor pot veni.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții promoției 2018 se deschide!
” Absolvenții interesați să participe la Bursă sunt rugați să se înscrie la sediul Agenției Locale Slobozia din strada Matei Basarab, blocul F1, parter și la sediile punctelor de lucru din Urziceni, Fetești și Țăndărei”, au încheiat aceștia anunțul. De asemenea, aceștia au clarificat, într-un comunicat de presă, și faptul că această acțiune nu se desfășoară numai în locațiile enumerate mai sus, ci în întreaga țară.
Potrivit acestora, evenimentul va avea loc la nivelul celor 42 de agenții teritoriale pentru ocuparea forțelor de muncă. Locul în care se vor desfășura este atât în Capitală, cât și în întreaga țară. Pentru mai multe detalii, toți curioșii sunt invitați să acceseze pagina oficială a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.