A crescut salariul minim brut de la 1 ianuarie 2019, iar cei mai avantajaţi de modificare sunt angajaţii din domeniul construcţiilor, care vor avea parte de un salariu minim brut diferenţiat în valoare de 3.000 de lei.
Ordonanţa de urgenţă, apărută sâmbătă în Monitorul Oficial, certifică faptul că angajaţii din construcţii vor beneficia de cei 3.000 de lei în anul 2019. În cadrul aceleiaşi OUG, sunt specificae toate domeniile în care se aplică salariul diferenţiat.
În orice caz, este vorba despre activitatea de construcţii definită în codul CAEN 41.42.43, privind Construcţiile şi domeniile de producere a materialelor, conform următoarei scheme:
Salariul minim diferenţiat care îi favorizează pe angajaţii din construcţii, ce vor primi bani în plus la salarii, este valabil doar pe parcursul anului 2019. Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a fost cel care a făcut anunţul privind toate măsurile fiscale din anul 2019, precum şi cel care a anunţat introducerea „taxei pe lăcomie”, care vizează băncile din România.
În acelaşi timp cu mărirea salariilor, au crescut preţurile la carburanţi, alcool, energie şi ţigări, iar specialiştii anunţă şi scumpiri în rândul alimentaţiei.