Românii au parte de o veste bună! Pensiile vor fi mai mari, chiar înainte de Paște. De asemenea, Casa de Pensii va achita și restanțele. Astăzi, 10 martie, Casa Sectorială a oferit date oficiale despre pensiile foștilor angajați ai Ministerului de Interne, care, se pare, sunt mai mari decât pensiile angajaților de la Ministerul Apărării. „În cursul lunii martie, vor fi tipărite o mare parte dintre taloanele de pensii cu noile sume.” Ce a anunțat șefa Caei Naționale despre mărirea pensiilor?
Pensii mai mari pentru români, înainte de Paște!
Pensionarii din gurpele I și II de muncă vor avea parte de o reclaculare, în urma căreia pensiile vor fi mărite, chiar înainte de Paște, adică în aprilie 2019. Calculul vizează recalcularea sumei din octombrie, până astăzi, iar cei care vor primi pensiile mărite vor beneficia și de achitarea restanțelor, la zi, după cum a explicat Doina Pârcălabu, fosta șefă a Casei Naționale de Pensii. În luna ianuarie a anului curent, și Marius Budăi a transmis, în cadrul unui interviu, că pensiile vor urma să se mărească. Ministrul Muncii a declarat faptul că încă din luna martie va reuși să trimită pensionarilor deciziile de recalculare.
”O parte dintre aceste decizii se vor pune în plată pe plățile curtente. În luna aprilie, își vor putea primi plățile majorate cât mai multe persoane care fac obiectul legii. Sunt persoane care nu au pensii foarte mari. Orice sumă în plus este cu atât mai binevenită. (…) Pensionarii care s-au înscris cel mai devreme vor beneficia primii. Cu ei se va începe recalcularea.” Doiana Pârcălabu.
Românii se pot retrage din pilonul II de pensii. Ce condiții sunt?
O altă modificare privind pensiile s-a arătat de la data de 1 ianuarie. Aceasta prevedea că „după aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată decât la cererea expresă a acestora”.