Oanei Roman îi priește izolarea. Ce face cu Marius de când stă în casă

Stefania Băcanu   
în Stiri mondene
19/04/2020, 21:48
Oanei Roman îi priește izolarea. Ce face cu Marius de când stă în casă
Oanei Roman îi priește izolarea. Ce face cu Marius de când stă în casă. Sursa foto: b1.ro

Oana Roman și Marius Elisei se înțeleg de minune de când sunt în izolare. Perioada îi priește vedetei care, de mai bine de o lună, stă doar în casă și are activități diverse cu soțul și fiica ei: „Ne-am apropiat mult”.

Oana Roman și Marius Elisei, în izolare. Le priește această perioadă!

Oana Roman se află în izolare de mai bine de o lună. A ieșit doar de două ori la cumpărături. În restul timpului, a stat în casă cu Marius și micuța lor, Iza, și împreună au avut tot soiul de activități. În urmă cu câteva luni, Oana și Marius se despărțiseră și voiau să divorțeze.

„Este o perioadă în care, culmea, ne-am apropiat mult. Este o perioadă în care ne-am certat foarte puțin, mult mai puțin decât ne certam înainte. Și, per total, toată această perioadă în care am stat împreună a fost, și este, de bun augur din punct de vedere al relației noastre personale”.
„Și, Doamne ajută, să o ținem tot așa de acum încolo. Chiar pot spune că, din punctul ăsta de vedere, izolarea a fost un lucru bun pentru noi. Cu Iza facem lecții, ea încă nu este la școală, dar urmează să înceapă școala în toamnă și avem multe cărți cu fișe.”, a declarat Oana Roman pentru ciao.ro

Oana Roman a slăbit trei kilograme în izolare

Din păcate, Oana Roman nu poate face sport. Operația pe care o are nu îi permite, dar se descurcă așa cum poate. Urcă scările des, face curățenie o dată la două zile și merge prin curte cât mai mult posibil. A reușit să slăbească, mâncând normal.

Mănânc la fel ca înainte, adică puțin, și încerc să nu mănânc paste, să nu mănânc pâine prea multă, să nu mănânc dulciuri. Mi-am găsit niște dulciuri fără zahăr foarte bune pe care mi le-am comandat, inclusiv dulcețuri și tot felul de chestii care îi sunt bune și mamei pentru că ea are diabet”.
„Nu m-am îngrășat deloc, ba dimpotrivă am slăbit 3 kilograme de când stau în izolare. Așa că, deocamdată stau bine. Sufăr însă că nu pot să mă duc să îmi fac procedurile de care devenisem dependentă. De abia aștept să se deschidă clinicile ca să pot să mă duc să încep din nou să fac procedurile” , a mai spus Oana Roman.

A dat faliment. Mioara Roman o ajută

Dacă pe plan personal, lucrurile încep să meargă în direcția dorită, pe plan profesional Oanei nu îi merge la fel de bine. A dat faliment și trăiește mai mult din pensia mamei sale.
E complicat pentru că eu nu mai am clienți care funcționează și, evident, că nu mai sunt aceiași bani ca înainte. Marius nu poate lucra deloc pentru că el era șofer la o companie de ridesharing și, practic, activitatea lor acum s-a stopat”.
„Eu încerc să mă reorientez cât pot de mult, să lucrez online să mai caștig cât pot din zona asta, dar evident că este complicat. Mama are pensie, ne mai ajutăm și cu asta, dar nu trăiesc doar din pensia mamei, mai aveam și eu niște bani puși deoparte”, a mărturisit Oana.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×