Locuitorii din Capitală au tot mai multe nemulțumiri la adresa Serviciului de Transport București (STB). Un studiu realizat recent pe un eșantion de aproape 2.000 de persoane arată că bucureștenii se tem să meargă cu mijloacele de transport în comun, după ce au fost martorii unor evenimente neplăcute. În plus, aglomerația și traficul îi scoate din minți.
„Civilizaţia, câteodată, nu vine singură, vine cu forţa. Vine prin intermediul unor instituţii, legi şi reglementări. Este clar şi o lipsă a educaţiei. Cred că dacă Municipalitatea ar lua măsurile necesare, am avea o reducere semnificativă a transportului personal. Este o realitate faptul că atunci când se întâmplă ceva în public apare o teamă şi un disconfort şi o reactie pe măsură care pe unii îi face să gândească şi să afirme că nu vor mai folosi mijloacele de transport în comun”, susține sociologul Adrian Dan.
Nemulțumiri la adresa STB: 41 este cea mai aglomerată linie de transport public din București
Doar 9% dintre cei care au participat la studiu au declarat că sunt mulțumiți de calitatea transportului public din București. Haosul din trafic, aglomerația, dar și conflictele care apar de multe ori în mijloacele de transport public îi fac pe mulți să aibă tot mai multe nemulțumiri vizavi de STB. 88% dintre oamenii care au participat la studiu spun că nu se simt în siguranţă atunci când folosesc mijloacele de transport public din Capitală, în timp ce 96% dintre ei spun că au luat parte la violenţe verbale între pasageri. De asemenea, 93% spun că au luat parte la altercaţii între pasageri fără bilet şi controlori.
41 este cea mai aglomerată linie de transport public din București, potrivit studiului realizat pe un eșantion de aproape 2.000 de persoane. Linia de tramvai leagă cartierul Ghencea de Piața Presei Libere, trecând prin Drumul Taberei, Militari, Crângași.