Prezentatoarea Mirela Vaida a rămas fără emisiune. Aceasta a confirmat cele zvonite. De-a lungul anilor, Mirela Boureanu Vaida a moderat diferite emisiuni, de la show-uri de dragoste, la revelioane, până la emisiuni grele cu conținut afectiv, însă toate au părut că merg ca unse. Dar, de această dată, noua emisiune ‘Totul pentru dragoste’ a avut un alt sfârșit. Conform paginademedia.ro, proiectul TV va fi scos din grilă din lipsa de audiență. ‘Totul pentru dragoste- la bine și la greu’, emisiune prezentată de Mirela Vaida la Antena 1, iese din grila postului, după cifre slabe de audiență. De săptămâna viitoare, emisiunea matrimonială va fi înlocuită cu filme”, apare în sursa menționată mai sus.
La scurt timp, prezentatoarea a postat un mesaj prin care confirma cele scise în presă. Însă, cu toate că proiectul a luat sfârșit, aceasta speră că va reveni pe micile ecrane cu o emisiune cu care se va potrivi și care va fi de succes. ”Așa este! Proiectul ‘Totul pentru dragoste'( în varianta modificată) se termină vineri. Televiziunea înseamnă experiențe, riscuri, căutări, încercări și, de cele mai multe ori, reușite!! Am avut experiența de a prezenta emisiuni diverse, de la Revelioanele la Hanu Mirelei, reality-show-ul Mireasă pentru fiul meu, până la emisiuni grele ca și conținut afectiv și de anchetă socială, precum Acces Direct!”, a spus Mirela Vaida.
Mirela Vaida, fără emisiune! ”Ne vom vedea anul viitor, sper!”
De asemenea, prezentatoarea a precizat că, în pofida faptului că a avut emisiuni prin care a dus Antena 1 pe podiumul liderilor de piață, a avut parte și de eșecuri. ”Cu toate am fost, de cele mai multe ori, lideri de piață! Însă am și experiența eșecului! Asta nu mă face mai slabă! Dimpotrivă! Am trecut prin toate stările și prin foarte multe formate și am înțeles ce mi se potrivește și ce nu mă reprezintă! Experiența și satisfacțiile mele în televiziune sunt ale mele și nu mi le poate lua nimeni!”, a mai spus prezentatoarea.
În final, în mesajul transmis de aceasta, Mirela Vaida a mulțumim tuturor oamenilor care-i stau alături necondiționat. De asemenea, actrița i-a asigurat că îi va ține la curent cu tot ce apare nou în viața ei. ”Vă mulțumesc că mi-ați fost alături necondiționat! Ne vom vedea anul viitor, sper, cu formate mult mai performante și mai potrivite mie! Până atunci vă țin la curent cu tot ce e frumos și palpitant în viața mea, pe blog-ul personal. Vă mulțumesc, însă o dată, pentru că mi-ați dăruit cele mai frumoase satisfacții profesionale din ultimii ani!”, a încheiat vedeta.