Escrocul italian care a reușit să facă zeci de operații estetice în România, deși nu a studiat niciodată medicina, a făcut primele declarații! Matteo Politi, care își spunea Matthew Mode, spune că scandalul despre care scrie presa din România s-a petrecut, de fapt, în Italia, unde a fost deja condamnat.
Așa-zisul doctor a spus că el a plătit un avocat în România care să se ocupe de toate actele, iar acesta este cel care i-a spus că poate profesa! ”Lucrurile despre care mass-media scrie în momentul de față sunt cele care s-au întâmplat în Italia, acolo unde cazul a fost închis și de acolo au plecat toate poveștile.
Escrocul italian care s-a dat drept medic spune că avocatul său i-a spus că poate să profeseze
Când am venit în România, am dat documentele originale cu tot cu parafă unui avocat care, plătit cu o sumă considerabilă, a întreprins toate procedurile necesare pentru ca toate hârtiile mele să fie recunoscute și au fost astfel obținute toate avizele de către ministerele aferente, cărora le-am plătit chitanțe și, astfel, mi-au eliberat toate documentele și actele pentru a lucra în România. După aceea, avocata mi-a zis că am toate actele necesare pentru a profesa în România’ Pot folosi numele de Matthew Mode, am primit o scrisoare de la un notariat din România care îmi permite să folosesc acest nume”, a declarat Matteo Politi, pentru spynews.ro.
Libertatea a dezvăluit că, de un an de zile, un fals medic de chirurgie plastică lucrează la patru clinici din București, unde încasează tarife de mii de euro! Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, deși ultimul său job a fost valet la un hotel din Italia! Escocul a fost depistat de asistentele cu care lucra, care au observat că acesta nu știa nici să-și pună mănușile!