Magda Vasiliu a făcut o declarație grea pentru tinerele care au ales să-și facă prea devreme operații de ordin estetic. Jurnalista alege naturalețea și susține frumusețea dată de mama natură. Din păcate, în zilele noastre, tot mai multe fete abia trecute de 18 ani aleg să își pună acid hialuronic în buze, să-și mărească sânii sa să-și schimbe forma nasului. „Ieri m-am uitat la CFR cu Craiova. La fotbal mă pricep puțin spre deloc, dar, chiar și-așa, meciul mi s-a părut ok…
Ca la orice meci de fotbal au fost momentele alea când regizorul ne arată pentru câteva secunde fetele mai răsărite de prin tribune… Nu erau neapărat urâte, poate ar fi fost chiar frumoase, dacă nu ar fi avut toate, dar absolut toate, niște sprancencene hidoase, groase, imense! Că erau tatuate sau desenate, habar n-am…. Dar erau hidoase”, a spus Magda Vasiliu despre fetele care își schimbă trupul încă nefinisat de vreme.
Magda Vasiliu, despre tinerele care se operează: „hidoase”
Magda Vasiliu și-a exprimat opinia despre operațiile tinerelor care își schimbă corpul încă neevoluat de trecerea timpului. Din nefericire, prea multe fete abia trecute de vârsta majoratului își schimbă părți ale corpului care încă nu s-au dezvoltat.„Toate aveau un aer de travestit, dacă pot spune așa… Un fel de clovni cu ifose de Barbie… Pe vremea lui Ceaușescu eram cumva uniformizați prin forța împrejurărilor… Acum ne uniformizăm prin propria prostie!
Și-a desenat una două lipitori deasupra ochilor și și-a țuguiat buzele… A fost suficient ca s-o urmeze o mulțime de individe fără nimic în cap în afară de ideea de a fi și ele „în trend”…. Un trend caraghios, fără rost, dar care are și o parte bună… Indică, cumva, câtă minte e un capul ăla cu sprâncenele de clovn…”, a scris Magda Vasiliu pe un site de socializare.