Incendiul din Chiajna a afectat 30 de familii! Unde vor fi cazaţi după ce au rămas fără locuinţe

Mirela Apostol    Claudiu Ilie   
în Stiri de ultima ora
23/11/2018, 20:09
Incendiul din Chiajna a afectat 30 de familii! Unde vor fi cazaţi după ce au rămas fără locuinţe GALERIE FOTO
30 de familii au fost afectate de incendiul de la Chiajna

Un incendiu puternic a izbucnit în Chiajna, de la mansarda unui bloc. Imediat, flăcările s-au extins la al doilea şi în final a mai ars şi un al treilea imobil. Aproximativ 30 de familii au fost afectate de nenoricirea din judeţul Ilfov, iar autorităţile locale au decis să vină în sprijinul acestora.

Din fericire, nu au existat victime, iar singura persoană care a ajuns la spital a fost o femeie însărcinată, în vârstă de 23 de ani, care a avut mici probleme din cauza fumului dens inhalat. Pompierii au intervenit cu 20 de autospeciale din cauză că nu existat hidranţi în zonă şi a fost nevoie să ia apă din Lacul Morii.

Incendiul din Chiajna a afectat 30 de familii!

Pe lângă cele 20 de maşini, alte cinci autoscări din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov s-au deplasat în localitatea Chiajna pentru stingerea incendiului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a emis un comunicat prin care a oferit detalii cu privire la intervnţia pe care au avut-o astăzi: „În această după-amiază, mansarda unui bloc a fost cuprinsă de incendiu. Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea şi protejarea celorlalte locuinţe învecinate. În zonă nu exista reţea stradală de hidranţi, iar alimentarea cu apă s-a realizat din bazine existente la o distanţă semnificativă faţă de locul intervenţiei. Locatarii ai căror apartamente au fost afectate de incendiu vor fi cazaţi într-un imobil, prin grija autorităţilor locale”.

Aşa arată blocurile afectate de incendiu din Chiajna, filmate cu drona
Aşa arată blocurile afectate de incendiu din Chiajna, filmate cu drona

Un vecin, din blocurile care nu au fost afectate de incendiu, a mărturisit cum s-a întâmplat totul: „Mă aflam în casă. Am auzit pe scări zgomote, ca un fel de spărturi. O doamnă țipa pe scară. Am simțit mirosul de fum, am auzit că ar fi luat foc ceva. Nu am știut că e atât de grav și ce s-a întâmplat. Am ieșit pe balcon și am văzut că luase foc mansarda.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×