Gabriela Firea este primarul care a acortdat cele mai multe vouchere pentru bucureșteni. De la gravide, șoferi și pensionari până la rechizite pentru elevi, Gabriela Firea nu a uitat pe nimeni când a fost vorba de subvenții pentru locuitorii Capitalei. De pe urma ajutoarelor date de primarul Bucureștiului cel mai mult au avut de câștigat pensionarii. Gabriela Firea a dat vouchere aproape pentru orice în București, de la achizionarea de biciclete, aparate dentare, rechizite, subvenții pentru gravide sau fertilizare in vitro.
Cea mai avantajată categorie vizată de propunerile Primarului Capitalei a fost cea a pensionarilor. Multe dintre voucherele date de Gabriela Firea aajung la persoanele de vârsta a treia. Cum și natalitatea este o problemă națională, nici Bucureștiul nu putea face excepție de la trendul demografic. Așa că Primăria Capitalei a venit cu un proiect pentru a susține mamele care vor să rămână însărcinate. Voucherele „Materna” a fost propus de primarul Gabriela Firea și aprobat în ședința Consiliului General al Municipiului București din 28 martie. Tot pentru viitoarele mămici au fost oferite și tichete pentru fertilizarea in vitro, iar 112 sarcini au apărut ca urmare a acestui proiect.
Gabriela Firea mai e numită și ”primarul voucher”! Primăria Capitalei dă 250 de lei pentru pensionarii care își cumpără ochelari
Șoferii sunt și ei o categorie vizată de voucherele Gabriele Firea. 5.000 de bucureșteni primesc aceste bonuri. O cheltuială de 45.000 de lei de la buget pentru achiziția unei mașini noi sau a unui frigider. Voucherul se oferă în schimbul predării unui automobil uzat, înmatriculat în Bucureşti, cu scopul achiziționării unuia nou Euro 6, care să nu fie diesel. În octombrie 2018 Primăria a publicat și lista cu cei care s-au înscris în program. Un alt voucher acordat șoferilor este cel de 500 de lei pentru benzină, celor care iau cu automobilul personal și alte persoane în drumul spre birou din regiunea București – Ilfov.
Cele mai multe facilități vin însă din partea primarului Gabriela Firea pentru cei de vârsta a treia. Aniversarea căsătoriilor de 25, 50 și 75 de ani primesc de la Primăria Capitalei sume considerabile pentru aceste „performanțe”: 1.000, 1.500, respectiv, 3.000 de lei. Pensionarii care nu încasează mai mult decât salariul minim net pe economie (1.162 de lei) își pot cumpăra ochelari gratis cu voucher de la Primăria Capitalei. Mai exact aceștia pot cere decontarea de până la suma de 250 de lei la achiziția de ochelari. Returnarea acestor sume se face din bugetul programului derulat de Centrul pentru Seniori, fond care este de aproximativ 50 de milioane de lei.