Daniela Crudu a făcut declarații despre sarcină! ”Nu mi-a mai venit de 3 luni!E un băiat…”, a spus vedeta. Pe scurt, în ultimele episoade din show-ul ”Ultimul Trib”, unde Cruduța a fost concurent, a apărut un lucru care a pus întreaga echipa la bănuieli. Potrivit informațiilor din presă, Daniela ar fi cerut echipei un test de sarcină, dat fiind semnele pe care le avea, ce indicau o posibilă sarcină. Cand colegii săi de suferință din Madagascar au aflat vestea, toți au fost încântați de posibilul eveniment, ba chiar făceau pregătiri pentru marele eveniment. ”A plecat Paula, dar noi tot șapte suntem! Ne pregătim de botez”, a spus Ionuț Iftimoaie, unul dintre candidații la marele premiu al concursului. La acel moment, vedeta a declarat că se simte cu musca pe căciulă, până nu află rezultatul concret.
”Cred că sunt gravidă…mi-am făcut socoteala și din mai multe puncte de vedere, mă simt cu musca pe căciulă…N-am putut să mănânc nimic și aveam atâtea variante din care să îmi aleg. E o veste bună pentru mine, un copil e o binecuvântare! Poate îmi schimbă viața”, a spus fosta asistentă de televiziune. Însă, aceasta a relatat jurnaliștilor de la cancan.ro că a fost într-adevăr o neregulă la mijloc, dar că nu a fost să fie. ”Măi, nu sunt însărcinată. Mi-a întârziat menstruația și acest lucru mi-a dat de bănuit că sunt însărcinată. Nu mi-a venit de 3 luni!”, a declarat vedeta.
Daniela Crudu, despre sarcină! ”Mă văd în postura de mămică”
De asemenea, aceasta a mai spus că numele tatălui copilului nu ar conta, dar că, în schimb, ar fi trebuit să-și asume, căci nu ar fi avut sorți de izbândă. ”Ce contează tatăl?! E un băiat…Voia, nu voia, trebuia să-și asume, nu avea încotro”, a adăugat Daniela Crudu. Totodată, întrebată de jurnaliștii de la sursa citată mai sus dacă s-ar vedea vreodată în postura de mămică, aceasta a răspuns sincer că da. ”Mă văd în postura de mămică. Îmi doresc un copil. Vreau să fie băiat, pentru că noi, acasă, am fost numai fete, eu și sora mea, așa că îmi doresc un băiat”, a completat fosta asistentă TV.