Cea mai rece noapte a acestui an! Câte grade s-au înregistrat și cât mai ține gerul

Alexandra Chivu   
în Stiri de ultima ora
08/01/2019, 08:14
Cea mai rece noapte a acestui an! Câte grade s-au înregistrat și cât mai ține gerul
Noaptea de luni spre marți a fost cea mai rece a acestui an

Noaptea de 7 spre 8 ianuarie a fost cea mai rece noapte a acestui an. De altfel, în foarte puține zone din țară temperaturie au trecut peste pragul gerului, cea mai mică temperatură înregistrându-se la Obârșia Lotrului, Vâlcea, fiind de minus 23 grade Celsius. De asemenea, frigul va fi prezent și pe parcursul zilei de marți.

La Târgul Lăpuș, în Maramureș, noaptea trecută s-au înregistrat minus 22 e grade Celsius, iar la Stâna de Vale, în Bihor, s-au raportat minus 21 de grade Celsius. Cu toate acestea, neașteptat, cea mai ridicată temperatură s-a înregistrat la Constanța, în cursul nopții de luni spre marți înregistrându-se minus 4 grade Celsius. În Capitală, termometrele au arătat minus 10 grade Celsius, spre dimineață.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Noaptea de 7 spre 8 ianuarie, cea mai rece a acestui an

De menționat este că frigul va fi prezent și pe parcursul zilei de marți, conform spuselor meteorologilor. Cât despre ninsori, și acestea vor fi prezente marți, 8 ianuarie, pe parcursul zilei. De asemenea, fenomenul își va face simțită prezența și pe timpul nopții, în special în vest, centru și nord. Ele vor continua până miercuri, vizată fiind jumătatea de vest a țării, apoi, se vor etinde treptat și în restul zonelor, excepție fiind doar partea de sud-est, acolo unde meteorologii au anunțat ploi și lapoviță.

Cea mai rece noapte a acestui an! Câte grade s-au înregistrat și cât mai ține gerul
Frigul va fi prezent și pe parcursul zilei de marți, conform spuselor meteorologilor

Însă, încălzirea vremii nu este departe, ba chiar aceasta va începe, treptat, la finalul săptămânii, când temperaturile se vor situa în jurul pragului de îngheț. Maximele vor fi cuprinse între minus 2 și 6 grade Celsius. Va continua să ningă în zonele de munte, dar și răzleț în partea de sud și dus-est a teritoriului, iar temperaturile vor fi mai ridicate.

Închide ×