Ce spun reprezentanții spitalului din Ploiești, după ce un bărbat care a fost scăpat de pe targă a murit

Claudiu Surmei   
în Stiri de ultima ora
09/01/2019, 13:29
Ce spun reprezentanții spitalului din Ploiești, după ce un bărbat care a fost scăpat de pe targă a murit GALERIE FOTO
Reprezentanții spitalului din Ploiești spun că bărbatul nu a murit din cauză că a fost scăpat de pe targă

Un bărbat care tocmai fusese operat pe creier a fost scăpat de pe targă la Spitalul Judeţean Ploieşti, iar Poliția a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă după ce pacientul a murit la două săptămâni distanță. Reprezentanții spitalului spun că starea pacientului nu a fost afectată în urma impactului, chiar dacă acesta a suferit un traumatism cranio-facial.

Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost operat din cauza unei tumori pe creier, dar a făcut blocaj renal după o săptămână și a trebuit mutat la secția de urologie. A fost investigat și trimis înapoi, dar a fost scăpat de pe targă de cei de la serviciul de Ambulanță. Starea bătrânului s-a înrăutățit și în cele din urmă s-a stins din viață pe 4 ianuarie. „L-a scăpat de pe targă şi asta i-a fost fatal. Acum vor să ascundă adevărul şi dau vina unii pe alţii. Vor să disculpe. N-am ştiut până nu mi-a dat hârtia de la morgă. Accident vascular cerebral cu hemoragie. În urma căzăturii, i-au făcut creierul zob”, a declarat fiul bărbatului decedat.

Bărbatul scăpat de pe targă suferise o operație pe creier
Bărbatul scăpat de pe targă suferise o operație pe creier

Reprezentanții spitalului din Ploiești spun că bărbatul nu a murit din cauză că a fost scăpat de pe targă

Polițiștii prahoveni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii acestui incident”, a declarat Raluca Brezranu, purtător de cuvânt IPJ Prahova.

Reprezentanții spitalului nu au negat incidentul, însă au precizat că bărbatul nu a murit din cauză că a fost scăpat de pe targă. La întoarcerea către ambulanţă, pacientul cade de pe targă şi suferă un traumatism cranio-facial. Face în urgenţă un computer tomograf, ecografii şi radiografii. Din declaraţiile medicilor şi în special a medicului curant, cel care l-a şi operat, evoluţia nu s-a agravat în urma traumatismului”, a declarat Florin Puşcariu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×