Ce se întâmplă sâmbătă seara, 23 martie, la iUmor, pe Antena 1! Cheloo îl enervează la culme pe Bendeac

Alexandra Chivu   
în Stiri mondene
23/03/2019, 13:35
Ce se întâmplă sâmbătă seara, 23 martie, la iUmor, pe Antena 1! Cheloo îl enervează la culme pe Bendeac GALERIE FOTO
Ce se întâmplă sâmbătă seara, 23 martie, la iUmor, pe Antena 1!

În ediția de sâmbătă seară, 23 martie, la iUmor, emisiune difuzată pe Antena 1, va urca pe scenă unul dintre cei mai doriți concurenți, dar, paradoxal, și cei mai urâți de jurați, în special de Bendeac. Este vorba despre Pipino de România, concurentul care și-a dorit cu ardoare să mai pășească pe scena iUmor, chiar dacă dățile trecute jurații i-au interzis acest lucru.

Pipino revine, sâmbătă seară, 23 martie, pe scena iUmor, pe Antena 1

Contrar îndemnurilor lor, fenomenalul Pipino își ia inima în dinți și revine. De altfel, gazdele emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea, au făcut eforturi pentru a-l ține departe, temându-se de reacția Deliei, a lui Cheloo, dar mai ales a lui Mihai Bendeac. În cele din urmă, l-au lăsat să urce pe scenă, văzând că Pipino nu dă înapoi. După ce a pășit pe scenă, controversatul concurent a primit din partea lui Cheloo posibilitatea de a prezenta toate numerele pe care le-a construit, spre disperarea lui Bendeac, spunând chiar că acesta ”se răzbună acum pentru toți anii”.

Ce se întâmplă sâmbătă seara, 23 martie, la iUmor, pe Antena 1! Cheloo îl enervează la culme pe Bendeac
Cheloo îl enervează la culme pe Bendeac

Ediția trecută, cel care a uimit a fost moldoveanul din Bârlad

Cum va fi atmosfera în acest context vom afla în această seară, la ora 20:00. Însă, orice ar fi, nimeni nu îl va uita pe concurentul din ediția precedentă, moldoveanul din Bârlad. Acesta a trecut de la o stare la alta și i-a amuzat pe jurați cu umorul său nativ, chiar dacă la început nimeni nu îi dădea nicio șansă. „Avea o privire tulbure, nu se uita deloc la noi, dar, orice l-ai fi întrebat, el avea un fel de a-ți răspunde extraordinar”, a spus Bendeac despre el.

La finalul momentului său, acesta a reușit să impresioneze nu numai juriul și publicul, ci și pe comediantul Dan Badea, care a început să plângă de bucurie pentru concurent. „M-ai făcut să plâng. Mă crezi când îți spun că sunt fericit pentru tine?”, i-a spus una dintre gazdele emisiunii iUmor. „M-a luat prin surprindere… cum a început, față de cum a terminat și nu doar povestea lui de viață, ci faptul că avea o bucurie în ce făcea! M-a luat un val… am râs, am râs, apoi… acum o să zică o țară întreagă că Badea plânge la iUmor”, a spus Copoț uimit.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×