Concurenții de la Ferma 2019 se întrec pentru marele premiu, dar și pentru mâncare! Se știe că aceștia pot mânca orice, dar în cantități mici. Așadar, aceștia consumă omlete, mămăligă, salate, dar și carne. Totul se schimbă însă atunci când aceștia sunt pedepșiți.
Lucrurile se schimbă chiar dramatic pentru cei pedepșiți, care primesc, în general, doar legume. Așadar, cei pedepsiți au șanse minime în dueluri, deoarece nu prea au energia necesară pentru a duce la capăt probele. Ultima dată, cei pedepsiți au primit un spor surpriză de proteine: un platou tradițional cu ceapă, brânză și șuncă!
Mâncarea de la Ferma 2019 este foarte puțină
Cea care a vorbit despre mâncarea de la Ferma 2019 a fost Ame Călin, prima concurentă eliminată din competiție, după ce a pierdut duelul cu Claudia Pavel. Primul lucru pe care l-a făcut imediat cum a ajuns acasă a fost să mânânce.
”Este foarte puțină mâncare. Am mâncat de parcă ar fi fost ultima masă. Am comandat muuuuuultă mâncare: felul 1, felul 2 și evident și felul 3, ceva dulce. Am mâncat papanași. În casă a fost îngrozitor de frig. Eu am avut și ghinion, am nimerit să fiu servitor, iar în camera servitorilor era la fel de frig ca afară, nici măcar o diferență. Soba unde trebuia să facem focul se stingea foarte ușor și era și foarte mică. Atât pentru mine, cât și pentru Jorge, a fost o experiență de neuitat, am dormit amândoi îmbrăcați în costume de schi și ținându-ne de mână”, a declarat Ame.
Ame Călin speră ca Moroșanu să câștige
Absolventă a Facultății de Medicină, tânăra de 25 de ani, antrenoare de Zumba Fitness, a văzut în acest concurs o oportunitate prin care să demonstreze că este independentă și că poate să-și urmeze visurile. Deși marea ei dorință era să câștige, pentru ca banii din premiu să-i investească în cariera ei de antrenoare de zumba și să participe la Zumba Fitness Concert din America, Ame a pierdut această șansă după prima săptămână în ”Ferma”.
”Eu țin cu Moroșanu, pentru că ne-am apopriat destul de mult și mi-a dat și foarte multe sfaturi. La duel a fost antrenorul meu. Dar dacă nu va fi Moroșanu, mi-ar plăcea să câștige Marius Crăciun. După Ferma’, realizezi cum să te bucuri de toate momentele și că fiecare persoană are și o parte bună. Și am mai învățat că dacă o să mai tai lemne cu fierăstrăul, trebuie să-mi pun mănuși, pentru că am rămas cu semne în palmă după duel”, a mai declarat tânăra Ame Călin, după ce a părăsit concursul.