Andra a postat un mesaj tulburător pentru Florin Busuioc. Cântăreața i-a transmis că-l așteaptă înapoi pe ecran așa cum așteaptă să vină din nou primăvara. De marți seară, 6 noiembrie, România s-a cutremurat din cauza veștii că Busu, cel care ne spune nu numai vremea dimineața, ci ne face și să zâmbin cu ghicitorile lui, a suferit un infarct. Prezentatorul meteo a fost operat de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, de un medic rezident. Astăzi, 7 noiembrie, actorul a fost transportat la București, cu ajutorul unui elicopter SMURD. Acesta a aterizat la unitatea ISU din zona Morarilor de unde a fost preluat de o ambulanță.
Cu toate că ministrul Sănătății, medicul care l-a operat și trustul Pro TV au afirmat că prezentatorul se simte bine, îngrijorarea rămâne în mintea celor care-l îndrăgesc. Printre cei care și-au exprimat-o se numără Andreea Esca, Cătălin Măruță și Andra.
Cătălin Măruță a postat pe contul său de socializare un mesaj prin care îi transmitea actorului că îl așteaptă pe canapeaua emisiunii pe care o moderează. ” Uneori, viața ne surprinde cu furtuni neașteptate, dar e important să știm că soarele va apărea din nou. Ne-a dat ceva emoții Busu aseară. Abia aștept să îl văd pe canapea, să ne salutăm pe coridor și să ascult vremea și ghicitorile lui dimineața. Fă-te bine, Busu!”, i-a scris Măruță lui Busu.
De asemenea, și soția sa, Andra Măruță, a reacționat la vestea auzită. ”Multă sănătate, dragă Busu! Te așteptăm înapoi pe ecran cu nerăbdarea cu care așteptăm să vină iarăși primăvara! Îți trimit cele mai bune gânduri, domn drag!”, i-a scris cântăreața, pe contul personal de Instagram.