Fostul ministru Daniel Funeriu a dezvăluit adevărata influență pe care Elena Udrea o avea pe vremea lui Traian Băsescu. Politicianul a amintit două momente în care a simțit pe propria piele implicarea Elenei Udrea în luarea unor decizii importante din perioada Guvernului Boc.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Digi24, Daniel Funeriu a dezvăluit cât de influentă era Elena Udrea în perioada în care Traian Băsescu ocupa funcția de președinte al României. „Eu am simțit această influență în două rânduri. Prima dată a fost când am introdus BAC-ul cu camere de luat vederi. Imediat ce s-au dat rezultatele, am discutat cu Traian Băsescu și i-am spus că e un fenomen social major și că în calitate de ministru îmi asum toate consecințele. Președintele m-a încurajat să merg în această direcție. A doua zi a fost ședință de partid, în care mi s-a cerut demisia. Acolo au fost doar trei oameni care mi-au luat apărarea: Emil Boc, Monica Macovei și Elena Udrea”, a declarat fostul ministru.
Elena Udrea a fost o persoană cu o influență foarte mare pe vremea lui Traian Băsescu
Daniel Funeriu a vorbit și despre o situație în care a avut o atitudine negativă față de el. „A doua oară când am simțit influența doamnei Udrea a fost când în 2014 se formase PMP. Eu am fost unul din cei care au participat activ la formarea Partidul Mișcarea Populară și atunci a fost făcută o listă pentru europarlamentare unde am simțit foarte mult influența doamnei Udrea, care a fost negativă la adresa mea și pozitivă la adresa lui Preda. În momentul acela am observat că din punct de vedere politic există o divergență”, a mai spus Funeriu.
Elena Udrea a fost membru al Camerei Deputaților în perioada decembrie 2008 – decembrie 2016 și a ocupat funcția de ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale între decembrie 2008 și februarie 2012. A mai fost ministru interimar al Mediului în perioada octombrie – decembrie 2009.