Un timişorean de 29 de ani este cercetat după ce a fraudat o bancă cu aproape 200.000 de euro. Acesta a modificat anumite date înregistrate în sistemele unei unităţi bancare pe numele unei femei, a cerut în numele acesteia un card şi a restras din cont aproape 185.000 de euro.
Din investigaţii a reieşit că, în perioada 2015 – 2017, tânărul ar fi modificat neautorizat numărul de telefon şi adresa de e-mail înregistrate în sistemele unei unităţi bancare pe numele unei femei de 45 de ani, patroană de firmă. Ulterior a scos bani cât să îi ajungă să ducă o viață de lux.
Bărbatul a modificat date pentru a frauda banca
Abia acum bărbatul de 29 de ani a fost prins. El a fost dus, la finele săptămânii trecute, la audieri. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de alterare a integrităţii datelor informatice, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic și a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.