Unul dintre oamenii importanți din PSD a făcut anunțul! Liviu Dragnea ia în calcul să candideze la președinție. Codrin Ștefănescu, unul din liderii PSD, a făcut afirmația într-o intervenție la România TV. Acesta a avansat și o dată la care se va lua o decizie finală în acest sens, 20 februarie 2019, când CEx-ul va lua hotărârea.
„Nu are nicio legătură cu candidatura. Am spus că pe 15, 20 februarie noi decidem pe baza analizei interne făcute și vedem ce analiză iese din toată această chestiune”, a spus Codrin Ștefănescu. Dealtfel acesta a spus în nenumărate rânduri că Liviu Dragnea ar trebui să candideze la cea mai importantă funcție în stat, pentru că este cel mai potrivit. Referitor la posibilitatea ca Liviu Dragnea să își anunțe candidatura la prezidențiale, Codrin Ștefănescu a spus că decizia se va lua în CEx.
Candidează Liviu Dragnea la președinție? CEx-ul decide până pe 20 februarie
Liderul PSD, Codrin Ștefănescu, a anunțat că pe 20 februarie cel târziu PSD va anunța candidatul la alegerile prezidențiale. Este luat în calcul și numele președintelui partidului, Liviu Dragnea. Primul care a anunțat că susține acest lucru a fost Dănuț Cristescu, președinte al Consiliului Județean Teleorman. El a anunțat într-un interviu că Liviu Dragnea este candidatul Partidului Social Democrat la președinție.
„Dănuț Cristescu și-ar dori ca Liviu Dragnea să fie candidatul, așa cum poate și-ar dori câteva sute de mii de membri de partid. Pe 15 februarie încep analiza unui material gigant, la nivelul fiecărei localități. Am lansat o întrebare și o analiză vis a vis de candidat PSD, candidat ALDE sau candidat comun. Vom ști exact care e cea mai bună variantă și vom face anunțul.”, a spus Codrin Ștefănescu despre propunerea colegului din PSD, Dănuț Cristescu, ca Liviu Dragnea să fie candidatul PSD la alegerile prezidențiale.