Nu mai merge ca înainte! ANAF a avertizat contribualilii. Noua regulă intră în vigoare de la 1 noiembrie. Această normă are rolul de a reduce evaziunea fiscală și asigurarea unui mediu concurențial pentru toți care contribuie la demersul României. În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice a propus un ultimatum. Însă din data de 24 mai 2018 se discută rânduiala, când a fost și aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului cu numărul 44/2018. Reglementarea obligă operatorii economici să se doteze cu aparatură de marcat. Din data de 1 septembrie a acestui an trebuiau deja să se pregătească contribuabilii mari sau mijlocii. În schimb, contribuabilii mici, trebuiau să dețină deja un aparat de marcat cu jurnal electronic, căci temenul lor era până în data de 1 noiembrie 2018.
Așadar, pentru ca acest termen final să fie respectat, Agenția Națională de Administrare Fiscală(ANAF) a venit și cu un avertisment. ”Dotarea cu aparate de marcat cu jurnal electronic este obligatorie”, a scris ANAF, pe site-ul oficial. În ajutor a venit și Ministerul Finanțelor Publice(MFP). Acesta a inserat o serie de fișiere și situații cu privire la obligația contribuabililor de a se dota cu aparate fiscale.
ANAF, nouă regulă pentru contribuabili de la 1 noiembrie!
Amenințările fiind discutate, să vedem care sunt sancțiunile. Dacă ai depășit termenul final, vei intra sub protecția Legii prevenirii. Adică, dacă esti controlat și ești la prima abatere de acest fel, nu vei primi amendă, ci doar un avertisment, cât și un plan de conformare. Dacă nu te vei conforma termenului comunicat de ANAF, vei fi sancționat pentru nedotarea cu aparate de marcat cu jurnal electronic. De altfel, această normă este reactualizarea OUG nr. 28/1999 care spune că toți operatorii economici ce încasează integral ori parțial, prin numerar sau carduri de credit, sunt obligați să folosească aparate de marcat. Mai exact, operatorii economici care vând bunuri cu amănuntul sau îți oferă serviciile direct, sunt obligați să utilizeze aparate fiscale de marcat.