Andra a postat pe o rețea de socializare un mesaj de suflet către fanii ei care spune că ”Fericirea nu vine să-ți bată la ușă!”. Îndrăgita cântăreață și-a păstrat o imagine curată în fața oamenilor încă de când a intrat în sfera muzicii. Aceasta este iubită nu numai pentru glasul ei, ci și pentru felul în care se raportează oamenilor care o îndrăgesc. De câțiva ani, artista s-a reinventat, poartă costumații diferite, are colaborări cu cântăreți de peste oceane și este din ce în ce mai aproape de fanii ei, postând cât de des poate ori fotografii cu ea și familia ori sfaturi de viață care vin din propria sa experiență.
De această dată, cuvintele scrise de ea pentru oamenii care o urmăresc merg direct spre o latură sufletească. Vedeta a început prin a spune oamenilor că trebuie să lupte pentru lucrurile pe care și le doresc, ele nevenind de-a gata în mâna ta. ”Fericirea nu vine să-ți bată la ușă. Fericirea e în tine. Trebuie doar să o descoperi!❤️”, a scris Andra pe o rețea de socializare.
Andra, mesaj de suflet pentru fani! ”Fericirea e în tine”
Fanii ei nu au contenit să-și arate admirația pentru artistă, spunând căte ceva despre rândurile scrise de ea, dar amintind și de aportul ei în viața lor, prin melodiile care-i bucură mereu. ”Fericirea se transmite de la oamenii ca tine la noi care te susținem”, ”Zâmbetul și fericirea fac casă bună”, ”Fericirea are chipul tău, iar tu îmi oferi doza zilnică de fericire!”
”❤️N-am cuvinte îndeajuns pentru a-ți demonstra iubirea și admirația pe care ți le port! Te iubesc!”, au scris unii dintre admiratorii artistei. Alții au descris-o pe vedetă ca fiind un ”munte de fericire”. ”Tu ești un munte de fericire, pentru noi, fanii tăi!” ”Zâmbetul tău mă face să mă simt mai bine, sunt foarte răcită…❤️”, ”Să ai o zi superbă, ca și tine!”, ”Te iubesc enorm, Queen a mea!❤️”, au mai scris aceștia.