Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a vorbit despre legea cu privire la recursul compensatoriu, în baza căreia mai mulți deținuți au fost eliberați înainte de termen, iar unii dintre ei au recidivat. Ministrul Toader a spus că în anul 2018 au revenit în penitenciar mai puțini deținuți decât în 2014, iar numărul de eliberări a fost mult mai mic.
„Adevărul trebuie să fie cunoscut, trebuie să fie scos la suprafață, pentru a cunoaște starea exactă, când și ce măsuri trebuie să fie luate pentru a se îndrepta situația. Legea recursului compensatoriu a fost inițiată de guvernul tehnocrat, a fost favorabilă în componența anterioară, care a propus schimbarea reglementării. Legea a fost susținută și votată de parlamentarii USR și PNL și a fost promulgată de președintele țării. Statistica primită de la penitenicar ne arată că există o scădere a populației în penitenciare, o scădere a celor condamnați care au beneficiat de eliberare condiționată și o scădere a numărului celor care revin în penitenciare după ce au beneficiat de eliberarea condiționată. A scăzut rata de recidivă”, a declarat Tudorel Toader.
Tudorel Toader susține că ucigașul din Mediaș nu a fost eliberat în baza recursului compensatoriu
„După ce zilele trecute un tânăr din Mediaș a fost ucis cu sânge rece de un criminal eliberat din închisoare în baza recursului compensatoriu (408 zile câștigate), ministrul Justiției susține că acesta nu ar fi beneficiat de prevederile legii. Autorul faptei de la Mediaș nu face parte din categoria celor care au beneficiat de recursul compensatoriu. Am avut o întrevedere cu premierul privind legea recursului compensatoriu și consecințele legii. În zilele următoare vom face o analiză generală a dinamicii fenomenului infracțional, o nouă evaluare a datelor statistice de la ANP, vom analiza cauzalitatea și consecințele faptelor comise de către beneficiarii legii recursului compensatoriu. Luni voi avea o întrevedere cu premierul, voi prezenta rezultatele evaluării, propuneri legislative și non-legislative care pot fi luate. Dupa discuție vă voi comunica măsurile pe care le vom decide”, a mai spus Toader.
Ministrul Justiției a prezentat și o serie de cifre: 11.392 de deținuți eliberați în 2014, față de 8.859 în 2018; 3.500 de deținuți au revenit în penitenciar în 2014, față de 448 în 2018; 5,02% rata de recidivă în 2018. Toader a vrut să sublinieze faptul că numărul celor care recidivează este în scădere, însă este contrazis de sindicaliștii din Administrația Națională a Penitenciarelor, care au tras semnale de alarmă în repetate rânduri cu privire la creșterea ratei de recidivă.