Un proiect de ordonanță de urgență prevede viscol în leafa bugetarilor în 2019. Proiectul a fost făcut public de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, iar la articolul 6 se face o însușire a plăților care vor fi înghețate la nivelul din decembrie 2018. Aici intră: sporuri, indemnizații, compensații, prime, solde și tot ce se leagă de sistemul de salarizare din sectorul public.
”Art. 6 – (1) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se mențin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”
Drepturile bugetarilor vor fi înghețate în 2019!
Un semn care a dezvăluit că lucrurile vor sta așa de anul viitor a fost scrisoarea trimisă de Ministerul Finanțelor la Bruxelles. Aceasta arăta că încadrarea în deficit și reducerea celui structural anunțau înghețarea plăților la nicelul din luna decembrie. Iar, dacă va apărea și altceva între timp, există și posibilitatea creșterii unei recesiuni, ceea ce însemnaă că lucrurile se vor agrava. Cel mai rău ar fi că sustenabilitatea chiar și a salariilor înghețate va deveni o problemă, iar pentru a putea fi acoperite, ar trebui să ne așteptăm la o încărcare cu fiscalitate. Astfel, ori TVA-ul va fi mai mare, ori impozitul progresiv pe venit.
Indignat de această situație a fost și minitrul Finanțelor Eugen Teorodovici, admițând că obiectivul bugetar pe termen mediu, adică deficitul structural mic, ar trebui să fie în concordanță cu fiecare stat membru. Însă tocmai pentru că politicile publice ale noastre, din ultimii ani, au fost exuberante, s-au creat dezechilibre, iar atunci este nevoie de corecții pentru a nu ne lua valul.