Simona Gherghe este însărcinată pentru a doua oară şi a ales să-şi anunţe fanii printr-un mesaj inedit, postat pe pagina sa de Instagram. Prezentatoarea TV a postat o fotografie cu Răzvan şi fiica sa, micuţa Ana, alături de descrierea „Vine bebe doi. Părinţi de doi”, şi o poezie compusă special pentru a anunţa noua sarcină:
„Cumva, prin nu ştiu ce minune,
Când nimeni, nimeni nu se aştepta,
Un suflet mic şi-a ales… familia!
Ana, mama şi tata te aşteaptă”.
Simona Gherghe are deja o fetiţă, pe nume Ana Georgia, în vârstă de 1 an şi 7 luni şi nu se ştie încă dacă va avea o surioară sau un frăţior. Existau deja supoziţii de sarcină, însă Simona Gheorghe a evitat, până acum, să vorbească despre sarcină.
Sute de comentarii şi aprecieri a primit vedeta de la Antena 1, după ce a anunţat că va fi din nou mămică. La prima sarcină, aceasta a avut unele probleme: „Cele mai mari probleme le-am avut în ultima lună de sarcină, când am fost suspectă de pancreatită. A fost extrem de dificil, pentru că a trebuit să ţin un regim alimentar sever, altfel riscam ce e mai rău. Dar am avut încredere în medicul meu şi am ştiut că va fi bine, până la urmă.
Totul a pornit de la ziua lui Rãzvan, care e pe 4 iulie. Ne gândisem sã organizãm o micã petrecere la piscinã. Şi, dacã tot am chemat prietenii şi familia, am zis sã ne şi cununãm religios. Aşa cã asta a fost! Nimic complicat, nu m-am dat peste cap sã organizez cine ştie ce, a fost o petrecere relaxatã. Oricum, mi-e groazã de petrecerile mari, cu sute de invitaţi, unde bieţii miri nici nu apucã sã mãnânce… Cred cã de-asta am şi amânat atât de mult nunta, ca sã evitãm sã fie ceva tradiţional”,”, a povestit Simona Gherghe.