Radu Mazăre se felicită că a plecat din țară, după ce Tribunalul Constanța l-a condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni de abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate. Fostul primar al Constanței își exprimă, totodată uluirea și consternarea față de sentință.
„Sunt uluit și consternat de sentința nedreaptă dată de judecător. Nu reușesc să înțeleg, la prima acuzație, cum este posibil ca pentru aceeași presupusă infracțiune de abuz (vânzarea sub-evaluată a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel București (sentința numărul S.P.148/FI/10.07.2017) și să fiu condamnat la 4,6 ani de pușcărie de Tribunalul Constanta. Așa mi se pare și acum halucinant să am două sentințe opuse tot pe aceeași infracțiune cu același subiect!”.
Radu Mazăre se felicită că a plecat dintr-o țară care te poate condamna și achita pentru aceeași faptă
„Nu Primarul vinde, ci Consiliul Local, nu Primarul le evaluează, ci evaluatorul profesionist acreditat. În cazul celorlalte două abuzuri, situația este identică: primarul nu a influențat pe nimeni, nu a impus nimănui nimic, nu a primit și nu a cerut nimic. Și totuși sunt acuzat și condamnat pentru presupusa subevaluare făcută de niște evaluatori profesioniști! În atare situație concluzia mea personală este una singură: mă felicit că am plecat dintr-o țară în care justiția poate și achita și condamna o persoană în același timp, pentru exact aceeași acuzație, cu acelasi obiect, dar în doua dosare diferite!”, a arătat Mazare, în scrisoarea pe care a trimis-o din Madagascar.