Potrivit prognozei meteo speciale ANM, în București se înregistrează ninsoare! Temperatura va crește treptat în următoarele ore, însă doar cu un grad, urmând ca, o dată cu lăsarea serii, să se revină la temperaturi reci. Așadar, în Capitală, la această oră, s-au înregistrat -2 grade Celsius. Vântul suflă din direcția NE, cu o putere de 32 de kilometri pe oră. Umiditatea are un procent crescut, de 100%, iar norii acoperă cerul în întregime. Stratul de zăpadă este posibil să ajungă chiar la 15 centimentri.
Cât despre durata în care bucureștenii vor avea parte de ninsori, aceasta se întinde pe tot parcursul zilei, dar și al nopții. De altfel, Capitala se afă sub avertizarea de cod galben de ninsori și viscol de ieri, 27 noiembrie. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între -1 grade Celsius și -6 grade Celsius.
Prognoză meteo ANM pentru București
De asemenea, conform centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Rutiere, șoferilor le este recomandat să:
- își asigure o bună lizibilitate curățând parbrizul, luneta și geamurile laterale
- să asigure buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și a sistemului de climatizare și dezaburire
- să aibă mașina echipată cu pneuri corespunzătoare
- să circule cu viteză redusă
- să nu afecteze depășiri riscante
- să păstreze în mers o distanță potrivită pentru a putea opri în condiții de siguranță
- să nu frâneze ori să vireze brusc și să folosească cu precădere frâna de motor
- să adopte în orice moment o conduită preventivă la volan
Totodată, potrivit experților meteo, vremea se va răci considerabil în toată țara și precipitațiile se vor transforma în lapoviță, apoi în ninsoare în toate regiunile. De altfel, ultimele rulări ale modelelor numerice arată posibilitatea apariției fenomenului de viscol local în sudul României, loc în care s-au raportat și cantitățile de apă vor fi însemnate, iar ele vor ajunge până la 15-20 de mm, care se va depune strat de zăpadă.