Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au ajuns, joi, la Spitalul Floreasca pentru a face percheziții într-un dosar ce îl vizeză pe medicul Mircea Beuran, implicat și în scandalul femeii care a fost arsă în timp ce se afla pe masa de operație.
UPDATE, 21:33 Medicul Mircea Beuran a fost între timp reținut de de procurorii DNA. El va fi prezentat vineri Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Perchezițiile făcute joi de DNA la sediul Spitalului Floreasca îl vizează pe medicul Mircea Beuran, procurorii având indicii de o posibilă luare de mită, anunță digi24.
Medicul Mircea Beuran a fost șeful secției de chirurgie din cadrul Spitalului Floreasca, acesta fiind eliberat dn funcție odată cu scandalul legat de pacienta care a fost arsă în timpul unei operații. Femeia a murit ulterior.
Medicul a fost audiat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și în dosarul pacientei care a luat foc pe masa de operație.
Mircea Beuran a trebuit să explice în ce circumstanțe s-a întâmplat incidentul, dar și de ce apare semnătura sa pe documentele intervenției, cu toate că medicul nu era prezent în sala de operații la momentul respectiv.
Între timp, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 s-au autosesizat, astfel că acum fac cercetări penale în cazul celui de-al doilea pacient care ar fi fost ars în sala de operație din cadrul Spitalului Floreasca, anunță instituția printr-un comunicat.
Procurorii mai fac cercetări și în cazul femeii de 66 de ani care a luat foc pe masa de operații și a decedat.