Presa din Costa Rica, țara în care s-a refugiat Elena Udrea, a scris zilele acestea despre celebra blondă. După ce s-a aflat că a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în România, jurnaliștii străini se întreabă dacă Udrea ar putea fi extrădată.
Un traficant de droguri român a fost extrădat din Costa Rica, după o lună și jumătate de la cererea emisă de autoritățile române. ”Direcţia Generală pentru Imigrări a constatat că următorul pas este acum să evalueze sau să revizuiască acţiunile care vor rula în ţara în care a fost condamnată (cum ar fi mandat internaţional de arestare, de alertă Interpol, printre altele), pentru a efectua acţiuni care corespund în Costa Rica”, menţionează publicaţia ”La Nacion”, după cum notează click.ro.
Presa din Costa Rica, despre Elena Udrea
Presa din Costa Rica a menționat că Elena Udrea a fost acuzată că a primit mită de la mai mulţi oameni de afaceri, iar în acest sens s-au strâns probe într-un dosar intitulat ”Gala Bute”. Fostul ministru a făcut publică o declarație ironică, imediat după ce și-a aflat sentința. Udrea susţine că a primit refugiu politic în Costa Rica şi se consideră “victima unui proces politic”. Ea va fi nevoită să ramburseze 900.000 de euro în contul a doi afaceriști români şi să plătească daune Autorităţii Naţionale pentru Turism în valoare de 1,7 milioane de euro.