Polița RCA a crescut din data de 1 noiembrie. Iată cât costă o asigurare pentru 6 luni, de azi. La aflarea acestei vești, toți șoferii sunt total devastați. Conform comunicatului transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), tarifele de referință ale polițelor automobilelor(RCA), conform legii, au fost stabilite. Noile prevederi constau în Legea nr 132/2017 și a Normei nr. 22/2017. Așadar, tarifele de referință au fost calculate de Ernst & Young Assurance Services SRL, o companie independentă. Astfel că, socoteala lor a fost făcută în funcție de: categoria de vehicul( la care intră autoturisme, autovehicule de transportare marfă, autovehicule pentru transportarea persoanelor etc), de tipul asiguratului(adică persoana juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților, cât și de caracteristicile vehiculelor(dacă au capacitate cilindrică, masa maximă autorizată, număr de locuri).
De altfel, schimbarea tarifelor aproximate pentru fiecare segment de rist sunt generate de evoluția daunelor în perioadele de referință care sunt luate în considerare și asta în cadrul celor două exerciții de calcule. Acestea fiind zise, să vedem și prețurile. Tariful de referință mediu, fiind în funcție de numărul de espuneri pentru fiecare segment pe personă fizică este de 790 de lei. Acesta a suportat o creștere cu un procent de 4%, în comparație cu tariful înregistrat în exercițiul de calcul precedent. Cât despre persoanele juridice, ele vor avea un tarif de referință de 1.660 de lei. Iar, în comparație cu exercițiul de calcul anterior, acesta a suferi o scădere de 5%.
Polița RCA a crescut de la 1 noiembrie!
Potrivit ASF, publicarea tarifelor duce la creșterea transparenței, informarea și transmiterea cosumatorilor datele corecte în privința polițelor RCA. De asemenea, pentru a șoferii să poată obține un RCA ieftin, îl pot cumpăra online. Polița RCA se poate comanda și ajunge în posesia proprietarului autoturismului prin metoda simplă de a plăti cu cardul de credit, asta și fără dobândă. De știut este că livrarea se poate face online, gratuit, iar asta în toată țara.