Nicolae Ceaușescu avea încă din 1968 un plan secret de autostrăzi care să împânzească România, plan care, atenție!, se suprapune aproape la milimetru peste atât de discutatul proiect al coridorului IV pan-european (care să lege Occidentul de Orient), la care se chinuie guvernele post-decembriste mai mult cum să „sifoneze” cât mai „eficient” din fondurile alocate decât să transforme în realitate un kilometru de autostradă…
Așadar se poate spune că harta autostrăzilor plănuite de Nicolae Ceaușescu este în… actualitate! O demonstrează o fotografie din arhiva revistei „Flacăra”, cu o hartă care dovedește că planul secret al lui Nicolae Ceaușescu din 1968 prevedea o rețea de autostrăzi de 3.200 km care să lege toate regiunile istorice ale țării, de la Nord la Sud și de la Est la Vest.
Proiectul a fost făcut în mare secret la Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene (IPTANA), cea mai importantă unitate de cercetare și proiectare în infrastructura rutieră din România la timpul respectiv, înființată prin decizie guvernamentală în 1953 și transformată în societate comercială pe acțiuni în decembrie 1990.
Proiectele lui Nicolae Ceaușescu, nu au fost originale sută la sută. „Planul de autostrăzi n-a fost doar meritul «Epocii de aur». România avea încă dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial un plan de autostrăzi. Existau încă din perioada interbelică proiecte de infrastructură, puse mai târziu în practică de Nicolae Ceauşescu, cu sau fără o contribuţie proprie la îmbunătăţirea lor. Un caz similar este Hidrocentrala de la Porţile de Fier, realizată în anii comunismului după un proiect ministerial gândit între cele două războaie mondiale. Practic, aceste realizări în domeniul infrastructurii au fost înfăptuite după planuri existente dinainte de 1939”, a explicat, pentru „Adevărul”, profesorul universitar doctor Constantin Augustus Bărbulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Piteşti.
Planul de autostrăzi al lui Nicolae Ceaușescu prevedea rute care coincid nu doar cu coridoarele IV și IX pan europene, dar și, de exemplu, cu tot mereu construita și niciodată terminata Autostradă Transilvania. De asemenea, pe harta fostului președinte comunist era proiectată și o autostradă care „tăia” România de la Est la Vest, prin Sudul țării, de la Vama Veche, prin Constanţa, Bucureşti, Craiova, Drobeta Turnu Severin până la Timişoara.
Din cei 3.200 km de autostrăzi pe hartă, regimul comunist a construit până în decembrie 1989 un procent infim, 3,5%, adică 113 km: 96 km între Bucureşti și Piteşti și 17 km între Feteşti și Cernavodă.
Autostrada Bucureşti-Piteşti, A1, este cea mai veche din țară și a fost realizată în 5 ani, între 1967 şi 1972. Dumitru Antonescu avea 25 de ani în 1967, era muncitor la un trust de construcţii din Piteşti și a fost printre primii angajaţi pe șantierul primei autostrăzi din România.
„M-a atras din prima proiectul ăsta, era ca o provocare. Vă daţi seama cum suna: prima autostradă din România! Salariul era şi el unul bun pentru acele vremuri, plus că aveai condiţii de lucru neaşteptat de bune şi tehnologii pe măsură. Aveam o masă caldă şi transportul asigurat şi simţeam că muncesc într-o echipă. Oamenii aveau entuziasm. Pe şantierul autostrăzii au fost utilizate staţii automate de preparare a asfaltului, combine de stabilizare a fundaţiilor, dar şi echipament electronic de control al diferitelor faze ale proceselor tehnologice”, a povestit Dumitru Antonescu pentru adevărul.ro.
„Toată lumea lucra cu spor, nu era ca acum, când vezi atâţia muncitori lenevind pe şantiere când ei ar trebui să muncească. Am început să punem asfalt la câteva luni după terminarea studiului de fezabilitate, iar guvernanţii ăştia de acum tot fac studii de fezabilitate şi nu sunt în stare de atâţia ani să înceapă construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu, pe care toată România o cere. De ce pe vremea lui Ceaușescu se putea să se facă o autostradă repede şi acum o lălăim la nesfârşit?”, se întreabă, pe bună dreptate, Dumitru Antonescu. Întrebare retorică pe care ne-o punem cu toții și la care, evident, nu va răspunde nimeni, indiferent din ce guvern a făcut sau face parte… Toți o apă și-un pământ…
A1 | Deva – Lugoj | Lot 2 (Coșevița – Margina) | 4,39 km |
A1 | Deva – Lugoj | Lot 3 (Ilia – Coșevița) | 21,14 km |
A1 | Deva – Lugoj | Lot 4 (Șoimuș – Ilia) | 22,14 km |
A3 | Târgu Mureș – Ogra | Lot 1 (Târgu Mureș – Ungheni) | 4,50 km |
A3 | Ogra – Câmpia Turzii | Lot 2 (Iernut – Chețani) | 17,90 km |
A3 | Ogra – Câmpia Turzii | Lot 3 (Chețani–Câmpia Turzii) | 15,69 km |
A3 | Comarnic – Brașov | Lot 5 (Râșnov – Cristian) | 6,30 km |
A10 | Sebeș – Turda | Lot 1 (Sebeș – Pârâul Iovului) | 17,00 km |
A10 | Sebeș – Turda | Lot 2 (Pârâul Iovului – Aiud) | 24,25 km |