Un proiect de lege vine în ajutorul persoanelor care au locuit în zonele industriale poluante și anume aceștia ar putea ieși la pensie cu 2 ani mai devreme fără penalități. Inițiativa vine în sprijinul celor care au locuit timp de 30 de ani în zone afectate de poluare, în localități precum Copșa Mică, Zlatna, Vulcani, Petroșani, Lupeni, Aninoasa sau Uricani.
Românii din Slatina, Târgu Mureș, Baia Mare sau Copșa Mică vor putea ieși cu 2 ani mai repede la pensie
De această lege ar putea beneficia și cei care au locuit timp de mai multe decenii și încă locuiesc în municipiile Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Slatina sau Târgu Mureș. Această pensionare anticipată este diferită de cea clasică, iar cei doi ani se pot adăuga la ceilalți ani de ieșire la pensie pentru cei care optează în mod normal pentru pensie anticipată.
Zeci de mii de vârstnici ar putea beneficia de acest act normativ. Cu alte cuvinte, bărbații ar putea ieși la pensie la 63 de ani, în loc de 65, iar femeile la 61, în loc de 63 de ani, cum este legea actuală.
Ce scrie în proiectul de lege
„Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau emisii de gaze cu efect de seră cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu sau de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice ori de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv localitățile : Baia Mare, Copsa Mica, Zlatna, Târgu Mureș, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa și Uricani pe o rază de 8 km în jurul acestor localități vor beneficia de pensioare anticipată cu doi ani, fără să nciun fel de penalizare”, se arată în proiectul de lege, scrie dcbusiness.ro.