Volkswagen a anunțat la începutul lunii că alege Turcia peste România pentru construcția unei noi fabrici. Cu toate acestea, ultimele evoluții de pe scena politică internațională i-a făcut pe nemți să își retragă fabrica pe care doreau să o construiască în orașul turc Manisa. Astfel, sunt șansi mari ca marele producător auto german să își construiască noua fabrică chiar în orașul Arad.
Orașul Arad ar putea găzdui o nouă fabrică Volkswagen
Fostul primar al orașului Arad, Gheorghe Falcă, a fost cel care a confirmat că Volkswagen este foarte aproape să construiască o fabrică la Arad: „Am condus negocierile de etapa nivelului meu, am avut asistență guvernamentală, iar locația Arad după a fost acceptată după aceasta negociere. Apoi, guvernul României a înaintat oferta integrală care conține răspunsuri la patru probleme importante ridicate de companie. Primăria a pus la dispoziție o suprafață de 1.100 de hectare, din care 400 de hectare pentru uzina Volkswagen, iar restul – pentru companiile de componente”, a declarat Falcă pentru G4Media.ro.
„E important că locația Arad e considerată de acum încolo de industria automotive din Europa drept una din cele mai viabile destinații pentru investiții. În privința infrastructurii, Aradul e conectat la tren de mare viteza, la autostrăzi și la transport aerian. În plus, pe o rază de 150 km se găsesc cele mai mari companii de componente auto, ceea ce face ca prețul de productie să fie extrem de competitiv”, a mai spus actualul europarlamentar liberal.
Volkswagen vrea să facă fabrică la Arad, după ce a plecat din Turcia
Investiția Volkswagen se ridică la 1,3 miliarde de euro, iar capacitatea anuală de producție ar trebui să ajungă la 300 de mii de unități. Alegerea Turciei fusese rezultatul unui proces de selecție în care Volkswagen a analizat site-urile din Bulgaria, Serbia, România și Africa de Nord. Însă Volkswagen a renunțat după ce regimul din Ankara a decis să pornească o ofensivă militară asupra kurzilor din Siria, ofensivă soldată deja cu zeci de victime în rândul populației civile. SUA au anunțat deja impunerea de sancțiuni, măsuri similare sunt așteptate și din partea UE, ceea ce ar pune mari probleme investiției pe care vrea să o facă producătorul german.