Pe data de 9 mai creștin ortodocșii prăznuiesc odovania Injumătățirii Praznicului Cincizecimii sărbătorit la mijlocul perioadei dintre Învierea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt. Această sărbătoare se prăznuiește întru cinstirea celor două mari praznice, al Paștilor și al Rusaliilor, „ca pe una ce le unește și le leagă pe amândouă”. Creștin ortodocșii au cu această ocazie dezlegare la pește!
Tot astăzi, este prăznuit și Sfântul Proroc Isaia, care a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos. În cartea sa a prorocit poporului evreu, din care se trăgea, Naşterea Domnului dintr-o fecioară, că Pruncul Se va numi Emanuel, care se tâlcuieşte „cu noi este Dumnezeu”.
Odovania Injumătățirii Praznicului Cincizecimii și Sfântul Proroc Isaia, pomeniți de Biserica Ortodoxă Română
De asemenea, a profeţit despre pătimirea Robului lui Dumnezeu (cap. 50-53) şi despre A Doua Venire a lui Hristos (cap. 63-65). Plin de curaj, a mustrat pe cei puternici din vremea aceea pentru nedreptăţile şi fărădelegile lor. După tradiţia Vechiului Testament, dregătorii, mâniindu-se pentru mustrările prorocului, au hotărât să-l ucidă. Şi a fost tăiat Sfântul Proroc Isaia cu fierăstrăul la vârsta de 126 de ani!