Oana Roman a fost criticată pentru cum își crește copilul. Mai exact, vedeta a primit câteva comentarii cu privire la felul în care își crește fetița, iar la unul dintre ele a și răspuns cu o replică ce a stârnit amuzamentul altor admiratori virtuali.
Comentariul deranjant pentru Oana Roman este: „Pe Isabela ta nu am văzut-o cu o carte în mână vreodată. Sau este ruşine să postezi aşa ceva? Şi urmează să-mi spui că fiecare îşi creşte copilul cum crede“, a scris un internaut.
Vedeta a venit rapid cu o replică:„Mare ţi-e grădina, Doamne. Adevărul este că Isa la nici cinci ani ar trebui să citească romane fluviu”, a scris Oana Roman. Însă, până să apară sau să crească fetița vedetei, majoritatea comentariilor urmăritorilor ei din mediul online erau legate de aspectul său, de care ea este foarte mândră.
În vârstă de 43 de ani, fosta prezentatoare de televiziune nici nu vrea să audă de mici ajustări. De altfel, fiica cea mică a lui Petre Roman le-a explicat fanilor care este opinia sa despre operațiile estetice. Vedeta nu este de acord cu frumusețea artificială, deoarece crede că multe dintre femeile care aleg să-și facă diferite îmbunătățiri se mutilează. „Am aproape 43 de ani și nici o intervenție estetică, mai stiu multe femei, chiar foarte frumoase care au reușit să rămână dezirabile fără să apeleze la operații estetice.
Multe femei, însă, se automutileaza într-o goană nebună după o perfecțiune care nu există. Pentru că așa cum spune Randi , frumusețea este atât de imperfectă. Piesa asta are un mesaj foarte puternic și cred că ar trebui ascultată cu atenție de femei, pentru că vine de la un bărbat. Ascultați. Merită”, a spus Oana Roman.