Un bărbat din Brăila a intrat cu maşina în mall-ul oraşului, după ce a consumat băuturi alcoolice şi substanţe interzise. Nenorocirea pe care a făcut-o Marius Valentin Parfenie nu a fost unica, din păcate, iar în localitatea Cazasu, de unde a pornit totul, un bărbat a fost găsit spânzurat de un stâlp de electricitate.
În dimineaţa acestei zile, un bărbat a fost găsit spânzurat de un stâlp de electricitate, la câţiva paşi de primăria localităţii Cazasu. Câţiva vecini l-au găsit pe bărbatul în vârstă de 64 de ani şi au sunat imediat la 112. Acesta lucra ca paznic la o firmă ce avea sediul aproape de locul în a decis să-şi pună capăt zilelor.
Înainte cu o zi ca bărbatul în vârstă de 64 de ani să şi ia viaţa în Cazasu, un tânăr în vârstă de 20 de ani fura o maşina pe raza acestei localităţi şi îl înjunghia pe posesorul ei. La volanul automobilului pe care şi l-a însuşit, Parfenie a acroşat câţiva pietoni, după care a intrat într-un grup de oameni care se pregăteau să pătrundă în mall-ul din Brăila.
Acesta a fost arestat imediat şi este acum cercetat penal. Conform profilului psihologic, tânărul era într-un delir de tip persecutoriu: „Este vorba de un conflict care trebuia rezolvat, revendicat şi sancţionat în algoritmul său impulsiv exploziv. Scena aceasta, să intri cu agresivitate în grupuri exprimă prezenţa unui delir de tip persecutat – persecutoriu, cu disparitia autocontrolului conştient, posibil influentat şi de consumul de substante interzise
Tragedia din Cazasu, localitatea din care a pornit atacul de la mall Brăila a fost inclusă de autorităţi în categoria ucidere din culpă, aşa cum este procedura, iar trupul bărbatului a fost transportat la Medicină Legală pentru a se efectua necropsia.