O fată din Galați în vârstă de doar 12 ani din Galați a fost dusă de urgență la spital în stare de ebrietate. Din primele informații se pare că minora a fost găsită căzută pe stradă.
Fata din Galați a fost găsită căzută pe jos în zona unui supermarket din Galați, informează digi24.
Din primele cercetări se pare că tânăra, alături de alți minori cu vârste de până în 15 ani, au cumpărat o sticlă de vin roșu, pe care au consumat-o complet.
Reacția fetei la alcool se datorează și faptului că aceasta nu ar mai fi consumat niciodată băuturi alcoolice, spune mama minorei din orașul de la Dunăre.
Fata din Galați a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean din oraș, unde a primit îngrijiri medicale și i-au fost făcute spălături stomacale, informează sursa citată mai sus.
Ulterior, după ce și-a revenit, minora a fost trimisă acasă.
Acum, oamenii legii vor trebui să investigheze circumstanțele incidentului întrucât, conform legii, vânzarea produselor alcoolice persoanelor sub 18 ani este interzisă în România.