Din nefericire, Mihai Constantinescu a fost internat de urgență la spital, iar starea acestuia pare să fie foarte gravă. Cântărețul a ajuns la o instituție medicală din Capitală. Cunoscutul cântăreț a acuzat probleme respiratorii și tensiune crescută. De asemenea, nu este pentru prima oară când ajunge sub stricta supraveghere a medicilor. ”Nu știu de unde aveți informația, nu știu care ne sunt ”prietenii” care au dezvăluit asta, deși noi am fi preferat să nu se afle. Dar, da, acum, Mihai este bine, din fericire”, a declarat acesta anul trecut, după ce s-a speculat că ar fi suferit o intervenție de nu mai puțin de 8 ore.
Mihai Constantinescu, în stare gravă la spital!
Cunoscutul artist a ajuns în urmă cu două săptămâni la Spitalul Municipal din București din cauza unor probleme respiratorii și a tensiunii mari. Din primele informații, din păcate, pare că starea artistului nu este deloc bună. Chiar din acest motiv, Mihai Constantinescu a fost nevoit să-și anuleze două concerte. De asemenea, prezența lui a lipsit joi, de la un eveniment caritabil desfășurat la Sala Radio, unde era așteptat cu brațele deschise.
Artistul a dezvăluit că suferă de:
- stenoză aortică strânsă
- cardiopatie valvulară
- hipertensiune pulmonară medie
- insuficiențe respiratorii (din cauza cărora a suferit două intervenții chirurgicale)
Mihai Constantinescu, probleme nenumărate de sănătate
„Aş vrea să rog din toată inima pe acea persoană, care probabil mă iubeşte atât de mult, să nu mai scrie pe Facebook că am murit. Eu sunt bine-mersi, sănătos. Este a doua oară când este postată ştirea aceasta. Vreau să spun că mă întâlnesc cu oameni simpli pe stradă cărora le vine să plângă (…) Aş vrea să mă întâlnesc cu personajul care face povestea aceasta atât de urâtă, să facem cunoştinţă şi să îi explic cu toată dragostea că îl iubesc enorm. Dar să se liniştească, că trăiesc, sunt viu! Mulţumesc vieţii, sorţii, luminii, că exist“, a spus Mihai Constantinescu în anul 2017, după ce a fost operat pe cord.