Liviu Dragnea, criticat după ce a anunțat că e bolnav: „Ai stat cu mimoza acasă”

Claudiu Surmei   
în Stiri de ultima ora
25/01/2019, 13:29
Liviu Dragnea, criticat după ce a anunțat că e bolnav: „Ai stat cu mimoza acasă” GALERIE FOTO
Liviu Dragnea a fost criticat după ce a anunțat că e bolnav

Liviu Dragnea este criticat de fostul șef ANAF, Gelu Diaconu, după ce președintele Camerei Deputaților a anunțat că e bolnav și nu a fost prezent la ceremoniile care s-au desfășurat la Focșani cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. „Te-ai prins că e mai bine să te doară piciorul și să stai cu mimoza acasă decât să fii huiduit pe stradă”, i-a reproșat Gelu Diaconu într-un mesaj postat pe Facebook.

„Liviule, prea te crezi hoț deștept! L-ai lăsat pe ‘fratele’ Călin să iasă în public. Săracul papionard european a fost prins în hora de la Focșani între o proastă trează și un deștept beat! Tu nu doar că n-ai fost ‘mișcat’ de sărbătorea Unirii Principatelor, dar te-ai prins că e mai bine să te doară piciorul și să stai cu mimoza acasă decât să fii huiduit pe stradă”, a scris Gelu Diaconu.

Gelu Diaconu, fost șef ANAF
Gelu Diaconu, fost șef ANAF

Liviu Dragnea, criticat după ce a anunțat că e bolnav

Fostul șef ANAF i-a mai reproșat lui Liviu Dragnea că nu a fost prezent la Ateneu, la evenimentul organizat cu ocazia preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România. „La fel ai înțeles și că nu aveai ce căuta nici printre oficialii europeni de la Ateneu. Statura ta de baron populist antieuropean te făcea nefrecventabil! Așa că ai ‘șters-o’ cu un alt baron analfabet în Maldive, via moscheia din Abu Dhabi. Printre ‘democrații’ musulmani te-ai simțit și tu… ‘în elementul tău’…

Mesajul postat de Gelu Diaconu pe Facebook
Mesajul postat de Gelu Diaconu pe Facebook

Apoi, revenit în țară, l-ai cautat disperat pe vâlcovul tău realizând că economia a luat-o la vale. Și așa ați găsit soluția salvatoare: distrugerea rezervei BNR care are vreo 36 de miliarde euro! S-ar putea salva cursul de schimb temporar până când cozile de topor din justiție te salvează pe tine (și pe fratele slătinean!) de pușcărie. Apropo, cât credeți că o să mai prostiți lumea cu pensii și salarii plătite din împrumuturi externe și de la băncile mult hulite? Specialiștii estimează că ați mai avea cam maxim vreun an la dispoziție. Dupa aceea, îți poți trata boala osului bătrân în țările calde”, a scris Gelu Diaconu pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×