Instanța supremă a dispus anularea condamnării de 3 ani închisoare primite de Dan Șova în dosarul CET Govora. Magistrații au admis astfel contestația depusă de fostul senator. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea dosarului său, urmând ca procesul să se reia practic de la zero în data de 15 aprilie 2019.
„Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Şova Dan Coman împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3174/1/2017. Desfiinţează în parte decizia penală contestată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Anulează toate formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 526/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus – menţionată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Fixează termen pentru rejudecarea cauzei la 15 aprilie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru când se va cita inculpatul Şova Dan Coman la adresele indicate în dosar. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale contestate.” . se arată în decizia formulată de Instanța supremă.
Dan Șova scapă de condamnare. Procesul său va fi rejudecat
Pe 20 iunie, Dan Șova a primit o condamnare de 3 ani închisoare cu executare, pentru infracțiunea de trafic de influență în dosarul CET Govora. Pe lângă respectiva condamnare, magistrații îl obligaseră la plata unui prejudiciu în valoare de 100.000 de euro. În același dosar, a fost condamnat și fostul director al CET Govora, Mihai Bălan. Acesta a primit o pedeapsă de 3 ani cu suspendare.
În ceea ce privește acuzațiile care i se aduc, potrivit DNA, în perioada 2011-2014, Dan Șova a pretins anumite sume de bani, primind în total 100.000 de euro de la un denunțător, în schimbul folosirii influenței sale asupra lui Mihai Bălan, directorul general al CET Govora la vremea respectivă. Se urmărea ca acesta din urmă să asigure stabilirea unor raporturi contractuale de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură. Mai exact, este vorba despre contracte de tip abonament lunar, în valoare de 10.000 de euro pe lună.