Cu ocazia evenimentelor legate de sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, circulația va suferi modificări. Însă, pe unde nu pot trece șoferii și ce autobuze au traseele schimbate azi, 25 noiembrie? Cu șase zile înaintea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, un alt eveniment aduce toți creștinii în Capitală, cu ocazia sfințirii Catedralei Naționale, așa că, pentru asta, Poliția Rutieră a impus restricții de circulație în zona cu pricina, iar STB a anunțat că unele trasee se vor modifica.
Programul pentru azi, duminică, 25 noiembrie începe la ora 08:00 o dată cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în Catedrala Mântuirii Neamului, De la ora 09:00 va începe slujba de sfințire a Altarului Catedralei. Și, o dată ce se va încheia, se va citi Actul de sfințire. De la ora 10:30 începe Sfânta Liturghie, care se va săvârși în interiorul Catedralei Naționale. Începând cu ora 13:00, vor fi aduse spre închinare racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostul Andrei și cea cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, care vor fi amplasate la ieșirea din Sfântul Altar al Catedralei Mântuirii Neamului.
Și, pentru că la ceremonia religioasă sunt așteptați aproximativ 30.000 de oameni, mulți dintre aceștia venind din diferite colțuri ale țării, cu mașini sau autocare, Poliția Rutieră a impus anumite restricții în intervalul 06:00-20:00. Așadar, în intervalul numit, traficul rutier va fi restricționat pe arterele:
Totodată, pentru aluirea și defluitea credincioșilor care participă la marele eveniment, traficul rutier va fi restricționat și pe următoarele tronsoane: Izvor, B.P. Hașdeu și Calea 13 Septembrie, segment curprins între Tudor Vladimirescu și Bd. Libertății, conform libertatea.ro.
Liniile 104, 123 și 124 vor funcționa pe sens ”Cora Pantelimon”, ”CET Sud Vitan”, ”Romprim”, începând cu intersecția Splaiului Independenței/Bd. Mihail Kogălniceanu, pe Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Piața Unirii, Bd. I.C. Brătianu. Celălalt sens nu se modifică! Iar, pe traseul modificat, autobuzele vor opri la fel cu cele ale liniilor 306 și 601.
Linia 136 va merge pe traseul de bază între ”C.E.T Vest Militari” și intersecția Șoseaua Panduri/Calea 13 Septembrie, loc unde autobuzele vor întoarce după scuarul central.
Linia 361 va funcționa pe sensul spre ”Piața Unirii”, traseu de bază, între ”Piața Presei” și intersecția Calea Victoriei/Splaiul Independenței/Bd. Națiunile Unite, pe urmă pe traseul modificat pe Splaiul Independenței, Piața Unirii apoi traseul de bază.
Celălalt sens nu se modifică, iar autobuzele vor opri pe Splaiul Independenței în stația ”Piața Națiunile Unite”, similar cu cele ale liniilor 104, 123, 124 și 385.
Linia 385 va funcționa pe traseul de bază între ”Valea Oltului” și intersecția Calea 13 Septembrie/ Șoseaua Pandurilor, pe urmă pe traseul modificat pe Șoseaua Pandurilor, Str. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Regina Elisabeta, Calea Călărașilor, Piața Unirii, Str. Sfânta Vineri, ”Piața Sfânta Vineri”, cu întoarcere pe strada Sf. Vineri, Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, Bd. Eroilor, Splaiul Independenței, St. Dr. Bagdasar, Șoseaua Pandurilor, Calea 13 Septembrie apoi traseul de bază.
Autobuzele vor opri pe pe Șoseaua Panduri similar cu linia 136, pe strada Dr. Rainer, Bd. Eroilor, comnul cu liniile 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368, 668, 696 pe Bd. Mihail Hogălniceanu, Bulevardul Regina Elisabeta similar cu liniile 336 și 601.
Linia 698 va merge pe traseul de bază, pe sensul spre ”Universitatea Creștină Dimitrie Catemir”, cu traseul între ”Piața Victoriei” și intersecția Calea Victoriei/Bd. Regina Elisabeta, apoi pe un traseu schimbat pe Calea Victoriei, Splaiul Independenței, Piața Unirii, Bulevardul Dimitrie Cantemir, apoi pe traseul de bază, celălalt traseu nemodificându-se.
Linia de noapte N121 va activa în nopțile de 23,24 și 24/25 noiembrie, pe traseul normal între ”Zeițari” și intersecția Calea 13 Septembrie/ Bulevardul Tudor Vladimirescu, apoi pe un traseu schimbat în ambele sensuri pe Bulvardul Tudor Vladimirescu, Bulevardul George Coșbuc, Bd. Regina Maria și Piața Unirii.