Categorie: Autor:

Horoscopul doamnelor pentru 2019. Zodiile care o iau complet de la capăt

Astrologii și numerologii au anunțat că 2019 este guvernat de verbul „a avea”, iar persoanele născute în lunile de primăvară și toamnă vor avea un an destul de îmbelșugat. Din nefericire, unele zodii vor experimenta în noul an evenimente mai puțin plăcute și vor avea multe lucruri de rezolvat. Specialiștii au făcut previziunile pentru horoscopul doamnelor pentru 2019 și, potrivit mărturisirilor lor, cel puțin o  zodie o ia complet de la capăt.

Cunoscutul astrolog Mihai Voropchievici a dezvăluit previziunile runelor pentru Noul An, care ne bate la ușă în urmă cu câteva zile. În plus, numerologii au spus care sunt zodiile norocoase din 2019, dar și cum arată horoscopul pentru cei mai importanți oameni din politica din România, respectiv: Klaus IohannisViorica Dăncilă și Liviu Dragnea.

Horoscopul doamnelor pentru 2019 în funcție de zodie

După ce au analizat cu atenție toate detaliile pentru anul 2019, astrologii au spus ce le așteaptă pe doamne și domnișoare în următoarele 12 luni. După ce consulți horoscopul realizat pentru reprezentantele sexului frumos, poți să împărtășești informațiile prețioase atât prietenelor tale, cât și colegelor de la muncă sau școală.

Berbec

Doamnele și domnișoarele născute în zodia Berbec încep 2019 în forță, pentru că, spun specialiștii, ele simt ecourile unei conjuncturi astrologice motivante chiar în primele zile ale anului. Chiar dacă în ultimele zile din 2018, nativele acestei zodii au acumulat anumite frustrări sau își pun în gând să facă ceva, ele își vor îndeplini aproape tot anul câte o dorință, vor atinge o țintă, un obiectiv la care se gândesc chiar în noaptea de Revelion sau în primele zile ale lui 2019.

Taur

Nativele Taur își regândesc și chiar e posibil să își schimbe întregul sistem de valori în 2019. Mai mult, este anul în care aventurile la care ai visat și pe care ți le dorești încep să prindă contur, iar în timpul lor vei trăi experiențe unice. Acesta e unul dintre motivele pentru care vor apărea schimbări de identitate și percepție. Astrologii mai spun despre doamnele și domnișoarele Berbec că, asemenea păsării Phoenix, se ridică din propria cenușă, dar nu reușesc să aibă încredere în cei din jur, cel puțin deocamdată. Una dintre lecțiile din 2019: vor învața să se iubească și să îi iubească și pe cei cărora le păsă de ele.

Gemeni

Conform horoscopului doamnelor și domnișoarelor pentru 2019, nativele zodiei Gemeni vor avea parte de multe evenimente și schimbări în viață. Sfera relațională este dinamizată și avantajată de prezența marelui benefic Jupiter până spre sfârșitul anului. Atenție la viața socială, care se aglomerează: sunteți căutate de multe persoane, aveți parte de multe contacte și întâlniri. Și la muncă pot fi solicitate, însă aproape de fiecare dată totul se termină cu bine.

Rac

Doamnele și domnișoarele Rac învață o lecție importantă în 2019: își dau seama de lucrurile de care au nevoie cu adevărat în viață și în relații. Astfel, în anumite momente ale anului, ele vor renunța la oamenii care nu le fac bine, le țin pe loc și nu pot evolua. Cu toate acestea însă, astrologii spun că vor avea o viață socială mai intensă că niciodată. În plus, după luna mai apăr și beneficii financiare.

Leu

Pentru nativele zodiei Leu, 2019 este un an cu bune și cu mai puțin bune! Reușesc să se bucure din plin de cele ce li se întâmplă, caută să tragă învățăminte, spun specialiștii. Noul an va fi unul cu multe realizări, performanțe, lucruri frumoase care ies din mâinile lor, dar și cu întâmplări mai puțin plăcute. Astrologii au mărturisit că unele dintre reprezentantele sexului frumos vor deveni anul acesta mame.

Fecioară

Conform horoscopului doamnelor și domnișoarelor pentru 2019, nativele zodiei Fecioară vor fi mai spontane, mai creative și desigur, mai responsabile. Unele dintre ele încep să se descopere și să știe exact ce își doresc în viață. Este foarte probabil să apară relații noi atât în plan persoanal, cât și pe plan profesional. Sfatul specialiștilor: să aibă grijă cum evaluează aceste legături noi care se formează.

Balanță

Nativele zodiei Balanță vor învăța și ele să aibă mai multă grijă de ele, dar și de persoanele dragi. În plus, vor deveni mai sincere și își vor exprima mult mai ușor gândurile. Atât în rândul prietenilor, al rudelor, dar și la muncă îți vor fi foarte apreciate ideile. Nu este exclus să obții un nou job, iar rezultatele deciziilor se vor vedea inclusiv în plan financiar.

Scorpion

Doamnele și domnișoarele Scorpion vor evolua din punct de vedere spiritual în 2019: învață să se cunoască mai bine și fac alegeri potrivite sufletului lor. Astfel, vor lua decizii excelente, care le vor aduce un confort nu doar la nivel mental, ci și financiar. Este anul în care vor începe să își trăiască viața la intensitate maximă.

Săgetător

Conform horoscopului doamnelor și domnișoarelor pentru 2019, nativele zodiei Săgetător vor fi mai eficiente și vor crește personal, financiar, deci, inclusiv, profesional. Ele își vor înfrunta demonii din trecut și vor deveni astfel cea mai bună versiune a lor. Altfel spus: este un an al transformărilor, pentru că, subliniază astrologii, planeta lor guvernatoare și marele benefic Jupiter este în semnul lor.

Capricorn

Primele luni ale lui 2019  pot aduce surprize faine pentru nativele acestei zodii care nu au o relație stabilă. Astfel, vor avea parte de un refresh în viață. În funcție de vârstă, de starea materială, dar și de statutul relațional, unele dintre reprezentantele sexului frumos simt nevoia unei schimbări de locuință. Se gândesc că e timpul să înceapă un nou capitol în viața lor alături de partener într-un loc pe care îl pot numi „acasă”.

Vărsător

Astrologii au afirmat că pentru nativele Vărsător sunt aspecte amestecate în 2019. La serviciu vor continua lucrurile bune începute în 2018 și chiar sunt șanse mari să obțină o mărire de salariu. Vor exista schimbări și în relație: fie vor fi cerute de soție, fie își vor cumpăra o locuință împreună cu bărbatul iubit. Nu trebuie însă să uite să fie atente și la nevoile celor din jurul lor.

Pești

Doamnele și domnișoarele născute în zodia Pești vor învăța lecții prețioase în 2019 și vor face o curățenie drastică în cercul de prieteni. Iar din punct de vedere profesional, noul an va fi unul excelent. Unele dintre nativele acestei zodii vor avansa în carieră și vor fi mai bine plătite.