Hanellore, fosta cocurentă de la Insula Iubirii a dat cărțile pe față, dezvăluind motivele care au dus la divorțul de Bogdan. Mariajul celor doi a durat doar câteva luni, după care Hanellore și Bogdan au luat decizia de a merge fiecare pe drumuri diferite. Deranjată de toate speculațiile pe seama cauzelor care au condus la ruptura definitivă, Hanellore s-a hotărât să pună lucrurile la punct.
„Emisiunea la care am fost (Insula iubirii, n. red.) nu este una care să salveze vreun cuplu, ci doar să îl distrugă. Așa s-a întâmplat și cu mine și cu Bogdan. Noi ne-am căsătorit pentru că așa am simțit, după emisiune, dar am decis să divorțăm pentru că așa e mai bine pentru amândoi. Acum sunt singură, fericită și extrem de ocupată din punct de vedere profesional. Știam ce a făcut el, știa ce am făcut eu la Insula Iubirii. Nu asta a fost cauza divorțului, pot spune că nu comunicarea a fost cauza principală a despărțirii noastre. Doar că, să mă înțelegeți, între noi erau deja prea multe probleme. Apăreau certuri, și nu din cauza emisiunii. Erau lucruri mărunte, dar ne certam des. Și, să fiu sinceră, o dată ce a dispărut încrederea, e greu să o mai recuperezi. Vorbim și de gelozie, da, dar din partea mea” , a mărturisit frumoasa blondă, într-un interviu acordat pentru Wowbiz.ro.
Hanellore rupe tăcerea. De ce a divorțat de Bogdan
Așa cum era de așteptat, Hanellore și Bogdan au ajuns într-un punct al relației în care s-au văzut nevoiți să aducă serios în discuție viitorul lor împreună. Într-un final, cei doi au decis că este mai bine să pună punct căsniciei, după cum mărturisește vedeta.
„Deja era o rutină și ne mai și ciondăneam toată ziua. Am decis să ne despărțim. Parcă nici nu ne mai făceam timp unul pentru celălalt. Eu lucrez, zi de zi, ore bune, fac antrenamente de dans, acum mă pregătesc de trei concursuri, nu îmi ajunge ziua… Așa că, mai bine că acum sunt singură. Deși nu vreau să spun prea multe despre divorț, vreau să spun că nu Andi a fost problema care a apărut, nu el a fost cauza” , a mai spus Hanellore, dezmințind astfel zvonurile conform cărora Andi ar fi principala cauză a divorțului de Bogdan.