În emisiunea care deschide a noua ediție Românii au Talent, s-a prezentat Emma Neagu, o fetiță de 15 ani, bolnavă de cancer. Un moment foarte emoționant, care a făcut juriul să nu își mai poată găsi cuvintele, iar atunci când le-a găsit, să nu fie tocmai cele mai… potrivite. Florin Călinescu, vizibil emoționat, a fost autorul unei gafe, în timpul emisiunii de la PRO TV.
Emma Neagu, fetița născută din părinți români în Toronto, Canada, a preferat să vină în România să își împărtășească marea ei pasiune cu românii. Nimic deosebit până aici, dacă nu ar fi vorba despre o fetiță bolnavă de cancer și despre o pasiune care a făcut-o să renunțe la un picior pentru a mai putea fi pe scenă. Povestea impresionantă a lăsat milioane de români fără cuvinte, în fața televizoarelor. Un scenariu parcă de film, dar, nu-i așa… viața bate filmul!
La finalul momentului, juriul și-a găsit cu greu cuvintele. E lesne de înțeles că un astfel de moment a mișcat pe toată lumea. Emma a preferat să își taie piciorul în loc să își păstreze membrul și să își pună o tijă care nu ar mai fi lăsat-o niciodată să facă gimnastică. A ales drumul greu: acela de a folosi o proteză care, însă, nu ar fi împiedicat-o să își desăvârșească menirea pe acest pământ!
Cu multă muncă, a reușit să meargă și să danseze din nou. Patru de ”da”, cum altfel se putea la o astfel de poveste, la un număr executat impecabil. ”Cu 4 de da, sper să ne vedem…”, au fost cuvintele cu care Florin Călinescu a încheiat momentul. Asta, după ce a aflat cp Emma Neagu încă mai are cancer. ”La radiografia din decembrie, a mai ieșit ceva acolo care nu e bine…”, a spus îndurerată mama concurentei. Probabil, și juratul și-a dat seama cât de nepotrivit a fost acel ”sper” într-un astfel de context, iar ca urmare, a preferat să nu mai încheie propoziția. Cert este că Emma a reușit să emoționeze o țară întreagă și o so mai vedem în etapele următoare.