Autoritățile au declarat epidemie de gripă în România, iar la scurt timp a venit și un anunț oficial de la Ministerul Educației cu privire la situația din școli. Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat că în toate unitățile școlare există apă și săpun, iar cadrele didactice au obligația de a-i învăța pe copii să le folosească.
În cadrul unei conferințe de presă care s-a ținut miercuri dimineață, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că la nivel național a fost declarată epidemie de gripă. „Putem spune în acest moment că s-a înregistrat a treia săptămână epidemică. Se constată că vorbim de o evoluție epidemică a gripei. Activitatea gripală a avut un trend crescător. De la începutul sezonului au fost înregistrate 54 de decese confirmate cu virus gripal. Din fericire această gripă este datorată unei tulpini care are forme ușoare și medii de manifestare”, a declarat Sorina Pintea, care a precizat că nu sunt motive de îngrijorare în acest moment.
Anunț oficial de la Ministerul Educației, după ce a fost declarată epidemie de gripă în România
La scurt timp după ce a fost declarată epidemia de gripă, a venit și anunțul oficial de la Ministerul Educației. „Inspectorul școlar din București, doamna Neacșu când mi-a raportat situația cu asta a început: în toate școlile avem apă și săpun. Să folosești apa și săpunul e unul dintre primele lucruri pe care un părinte își învață copiii. Și profesorii au aceeași obligație. Rugămintea se adresează părintelui, copilul pleacă dimineață de acasă. Părintele îl poate vedea dimineața dacă e sănătos, se duce la școală. E primul triaj, acasă. Se face triaj și la școală. Le mulțumesc încă o dată direcțiilor sanitare pentru că au trimis medici și asistenți pentru a face triajul. Rămân la școală doar copiii sănătoși. Mă așteptam la un absenteism mai mare. Ieri am avut 500 și ceva de cazuri de absenteism în școlile din România, la 2 milioane de elevi, dar nu aș vrea să se considere că luăm cu ușurință această situație. Să dea Dumnezeu ca epidemia să se închidă”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.