Elena Udrea mai are câteva ore până va afla dacă primește sau nu azil politic în Costa Rica. În cursul zilei de astăzi, fostul ministru va primi un răspuns din partea autorităților costaricane, după ce în primă instanță îi fusese refuzată cererea. Lucrurile par să fie acum de partea Elenei Udrea, mai ales că decizia precedentă a fost anulată.
România TV a anunțat că avocata Vanessa Leandro Reyes susține că cererea de acordare a azilului politic va primi astăzi un răspuns, pe fondul anulării deciziei inițiale de către Tribunalul de Imigrație din Costa Rica. Dacă cererea fostului ministru este aprobată de autorități, atunci Elena Udrea va fi imună la orice decizie se va lua în privința ei în România.
Chiar dacă pedeapsa Elenei Udrea din România a fost suspendată iar fostul ministru a ieșit din închisoare, în cazul în care va primi azil politic în Costa Rica, aceasta nu va mai fi pasibilă de vreo pedeapsă sau de extrădare, în situația în care lucrurile ar lua o altă întorsătură, potrivit evz.ro.
În luna decembrie a anului trecut, Elena Udrea a primit cea mai bună veste din România. Pedeapsa pe care a primit-o în dosarul Gala Bute a fost suspendată de instanțele române, după ce s-a stabilit faprul că nu era legal completul de judecată care a stabilit pedeapsa. În aceste condiții, Elena Udrea a fost pusă în libertate și s-a bucurat de sărbătorile de iarnă alături de iubitul ei, Adrian Alexandrov și fetița lor Eva Maria. La finalul anului 2018, fostul ministru a publicat o imagine cu ea, iubitul și micuța lor, iar românii nu au putut să nu observe că fosta blondă de la Cotroceni era foarte bronzată, mai ales că pielea ei contrasta cu ținuta roz. Dacă va primi azil politic în Costa Rica, Elena Udrea se va putea bucura în continuare de libertate fără niciun fel de grijă.