DJ Tigaie a încetat din viață înainte cu o zi de a susține un concert! Artistul urma să aibă un spectacol, în data de 5 octombrie. Acesta trebuia să facă serile mai frumoase celor aflați în Capitală, în seara de vineri, într-un club din București. Dan Stănciulescu, pe numele său, și-a găsit sfârșitul după un accident de mașină suferit; accident ce i-a fost fatidic. Potrivit DC NEWS, cel care se ocupa de buna dispoziție, sub formă muzicală, din emisiunea ”X-tra Night Show”, moderată de Dan Capatos, a lăsat un gând bun pentru colegul său de breaslă pe un cont de socializare. Silviu Andrei, căci despre el este vorba, a scris pe pagina sa de Facebook că DJ Tigaie a fost un adevărat exemplu pentru meseria pe care o împart și iubesc, dar și păreri de rău pentru că destinul lui a fost prea crunt cu el. ”Odihnește-te-n pace, Tigaie. Ai fost un exemplu pentru meseria noastră. Îmi pare rău că n-am petrecut mai mult timp împreună”, a scris DJ Silviu Andrei pentru amicul său.
Când zvonul că acesta a murit a apărut, a zguduit toți cunoscuții și admiratorii muzicii lui. Supranumit ”DJ-ul elitelor”, a fost unul dintre cei mai longevivi DJ din țara noastră. Lucru puțin știut de unii este că, de-a lungul timpului, a avut multe simpatii de la cei din jur, cei care îi ascultau muzica, dar una dintre cele mai puternice și surprinzătoare au venit din partea lui Nicolae Ceaușescu. DJ Tigaie a recunoscut că era un prefereat de-al președintelui din perioada gri a României în cadrul unui interviu acordat acum o vreme. ”Dacă mă întrebaţi de perioadă de dinainte de 1989, părerea mea este că ne distram mult mai bine. Poate că nu era atâta tehnică, nu aveam timp de calculatoare, dar erau discotecile, cluburile studenţeşti sau cele de sectoare. Cam astea erau locurile în care ne distram, plus petrecerile în diverse grupuri.
DJ Tigaie a murit! Acesta era apreciat de Ceaușescu
„Am cunoscut multe persoane importante, am cunoscut şi unii membri ai familiei Ceauşescu. Cu Nicu Ceauşescu m-am întâlnit unde lucram eu, la fel şi cu Dan Ceauşescu. Mergeam la petreceri împreună, eram apropiaţi”, a declarat Daniel Stănciulescu pentru ziarul Adevărul.
Artistul a completat cu faptul că nici în acea perioada, stând la masă aproape de unii dintre cei mai influenți oameni ai perioadei, oamenii mari ai României nu se simțea inferior, dimpotrivă. Și, totodată, împărțind aceeași încăpere, lucru care era un adevărat privilegiu, a observat că nu dezvoltă niciun sentiment negativ pentru niciunul dintre ei. ”Erau persoane normale față de mine. Nu am avut o problemă cu ei. La Athenee Palace venea după închiderea programului. Atunci când ajungeam trebuia să respectăm un protocol”, a spus DJ Tigaie pentru sursa citată mai sus.