Jurații de la iUmor s-au reunit pentru noul sezon al emisiunii. Mihai Bendeac a venit cu o veste care i-a uimit pe toți. În timp ce vorbeau despre ce mai este nou în viețile fiecăruia, Bendeac a anunțat că va fi tătic. Deliei i s-a părut că Mihai încă nu realizează că este vorba despre un mare eveniment în viața lui, iar Cheloo a avut îndoieli în privința anunțului.
Episodul din iUmor în care Mihai Bendeac anunță că va fi tătic va fi difuzat pe Antena 1, sâmbătă, de la ora 20:00. „Ce vreți, să fac eforturi să vă conving? Felicitați-mă și gata! Nu are nicio relevanță pentru mine dacă voi mă credeți sau nu”, le-a spus Mihai lui Cheloo și Deliei în momentul în care aceștiau avut dubii în legătură cu vestea pe care au primit-o.
Reacția Deliei după ce Mihai Bendeac a anunțat că va fi tătic
În momentul în care Mihai Bendeac a anunțat că va fi tătic, Delia a părut surprinsă de faptul că juratul de la iUmor nu conștientizează faptul că în viața lui va avea loc un mare eveniment. „Mihai Bendeac va fi tătic! Și nici el nu realizează foarte tare asta. Din cum a prezentat situația, m-am speriat puțin, mi s-a părut că a spus-o printre altele. El e foarte speriat, a încercat să facă din acest eveniment mare-mare din viața lui ceva foarte mic”, a spus Delia.
Dacă Delia a fost surprinsă de vestea primită de la Mihai Bendeac, nu la fel s-a întâmplat și cu Dan Badea, Șerban Copoț și Cheloo, care au avut mari îndoilei în privința sincerității lui Bendeac. Întregul dialog poate fi urmărit în cadrul emisiunii iUmor, în ediția difuzată de postul de televiziune Antena 1, sâmbătă, de la ora 20:00.