De-a lungul timpului, ora de vară a provocat dispute aprinse și a scos în evidență argumente pro și contra acestei proceduri. Recent, Comisia Europeană a decis deschiderea unei consultări publice, care va dura până la 16 august 2018, și va avea în prim plan dispozițiile în vigoare ale UE cu privire la ora de vară și eventualele modificări.
Prevederile la nivelul Uniunii Europene cu privire la această trecere la ora de vară datează încă din anii `80 ;i sunt reglementate prin Directiva 2000/84/CE. Dezbaterea de acum a fost declanșată pe fondul primirii unui val de reacții din partea cetățennilor UE cu privire la trecerea la ora de vară. Aceștia au atras atenția asupra consecințelor nefaste pe care le are acest fenomen.
Decizia luată de Comisia Europeană cu privire la ora de vară
Decizia luată de Comisia Europeană cu privire la ora de vară are în spate o rezoluție adoptată în luna februarie 2018, prin care i se cere să facă o evaluare aprofundată a directivei existente și să acționeze în consecință. Chestionarul este disponibil AICI, în toate limbile oficiale ale UE.