Dan Voiculescu îi dă înapoi replica lui Traian Băsescu, după ce acesta a fost acuzat că oamenii lui încearcă să îl victimizeze pe Nicolae Popa. Dan Voiculescu a răspuns atacului cu faptul că Traian Băsescu se descarcă bine pe o rețea de socializare. De asemenea, Voiculescu a atins și subiectul delicat al zilelor acestea, legat de Laura Codruța Kovesi și de dosarul în care este implicată. ”Când eram copil, în Bariera Vergului, aveam printre vecini și o doamnă mai în vârstă – tanti Tina – care, după o tinerețe aventuroasă, își purta bătrânețea în casa în care locuia singură. Ieșea din curte rar, spre seară, înainte să închidă la alimentară, și se întorcea repede, încercând să ascundă sacoșa de pânză albastră din care zdrăngăneau câteva sticle.
În care sigur nu era laptele pentru care stătea mama la coadă în fiecare dimineață. Târziu, spre miezul nopții, Tina deschide geamurile și începea să arunce vorbe dulci către tot cartierul până când unul dintre vecini se îndura s-o liniștească. Cred că, în felul ei, vecina noastră striga după ajutor specializat. Pe care, în cele din urmă, l-a primit.”
Dan Voiculescu, replică pentru Traian Băsescu!
Dan Voiculescu s-a săturat să-i lase cale liberă lui Traian Băsescu, așa că a ieșit la atac și i-a oferit o replică pentru acuzațiile aduse. „Anii au trecut și am uitat complet de Tina până de curând când i-am recunoscut deprinderile la Băsescu Traian. Aproape în fiecare seară, în miez de noapte, Căciulitul de la Grivco deschide larg geamurile internetului și postează pe Facebook mesaje nervoase. A făcut-o și aseară, încercând, la fel ca Tina, să-și îngroape greșelile trecutului într-o avalanșă de strigăte incoerente despre Voiculescu, Antene, jurnaliști și comentatori care se încăpățânează să spună adevărul.
Ce nu înțelege Băsescu Traian nici ziua – când e mai puțin “încărcat” – este că, de fapt, cu fiecare nouă ieșire își subliniază “păcatele tinereții”: vila din strada Mihăileanu; tranzacțiile obscure cu terenuri, case și mașini; subordonarea justiției “statului mafiot”. Poate că, asemeni Tinei, și “tanti” Traian strigă după un fel de “ajutor specializat”. P.S. Evident, nu pot fi suspectat de simpatii pentru Laura Codruța Kovesi. Dar, dincolo de propriile experiențe, nu pot să nu mă întreb cu ce este mai vinovată această doamnă în recentul dosar – dacă este vinovată, justiția decide – decât cel care i-a girat toate acțiunile?”