Cutremur în România, marți, 26 februarie! Ce intensitate a avut seismul, conform raportului INFP

Claudiu Ilie   
în Stiri de ultima ora
26/02/2019, 14:50
Cutremur în România, marți, 26 februarie! Ce intensitate a avut seismul, conform raportului INFP GALERIE FOTO
Cutremur în România, marți, 26 februarie! Ce intensitate a avut seismul, conform raportului INFP

Un nou cutremur a lovit România marți. Seismul de la ora 11:03 s-a produs în județul Vrancea, la o adâncime de 86 de kilometri și a avut o magnitudine de 3,3 pe scara Richter. Este al doilea cutremur produs în ultimele ore. Primul seism s-a produs marți dimineață, tot în județul Vrancea, la ora 4:26, și a avut o magnitudine de 3,1, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului explică, pe site-ul său, și ce înseamnă de fapt magnitudinea unui cutremur: o mărime ce caracterizează energia eliberată în focarul unui cutremur, sub formă de unde seismice. Magnitudinea unui seism se stabilește, de obicei, pe scara Richter, folosind înregistrările diferitelor stații seismice.

Cutremur în România. Care a fost cel mai puternic

Cel mai puternic cutremur produs în România, în ultimele luni, a fost cel din noaptea de 27 spre 28 octombrie, cu o magnitudine de 5,8 pe scara Richter. „A fost o activitate seismică mai moderată și era de așteptat o eliberare de energie chiar de această valoare, ceva mai mare decât toate cele din ultimii ani. Această fluctuație a numărului de cutremure este normală, cutremurele mai mari sunt anomalii. Este un lucru bun că nu se acumulează energie care să ducă la un seism catastrofal. Populația trebuie informată, educată pentru a se micșora cât de mult se poate panica, altfel inevitabilă, ce duce la acțiuni nepotrivite care în majoritatea cazurilor sunt fatale”, declara atunci Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Cutremur în România, marți, 26 februarie! Ce intensitate a avut seismul, conform raportului INFP
Cutremur în România, marți, 26 februarie! A avut loc în zona Vrancea.

Potrivit Institutului, seismele sunt cauzate de eliberarea de energie în interiorul Pamântului în urma fracturării rocilor supuse tensiunilor acumulate. În România, seismele se produc de-a lungul unor falii situate la adâncimi de până la 200 de kilometri. În România, zona seismogenă cu cel mai ridicat potenţial distructiv este situată la curbura Carpaților Orientali – regiunea Vrancea.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×